SUS PE MUNTE (Matei 6).

DRAGII MEI NEPOȚEI, în predica de pe munte, Domnul Hristos consideră fericiți pe cei care urmează învățătura Lui

 Omul a căutat din totdeauna fericirea.

CONCEPȚIA ANTICĂ despre fericire

Aristotel (384 - 322 î. H.)  considera omul drept o ființă rațională, a cărui viață peste condusă de rațiunea practică îndreptată către atingerea binelui ultim. Acest bine ultim este fericirea: "pe ea o dorim totdeauna pentru sine și niciodată pentru altceva; pe cînd onoarea, plăcerea, inteligența și orice virtute le dorim atît pentru sine cît și de dragul fericirii, pe care credem că prin intermediul lor am putea-o atinge" ("Etica nicomahică")

Viața  fericită este cea conformă cu virtutea, respectiv o viață "ce presupune eforturi serioase și nu una în joc".

O viață fericită este una dedicată efortului de a îndeplini un anumit obiectiv.

Etica eudaiministă este una teleologică - ea justifică și explică valorile etice prin raportarea la un scop ultim - fericirea.

CONCEPȚIA CREȘTINĂ despre fericire.

Dumnezeu este fericire, precum îl numeste Sfântul Apostol Pavel în Epistola I catre Timotei,6:15: "Fericitul si singurul Stapanitor, imparatul imparatilor si Domnul Domnilor” 

Creat dupa chipul și asemănarea lui Dumnezeu, omul poartă în sine tendința și posibilitatea de a împlini binele, de a împartași fericirea prin comunicarea cu Dumnezeu și cu semenii.

Gîndirea patristică a veacului al IV-lea creștin întelege fericirea drept " cuprinsul tuturor celor ce se înțeleg prin numirea de bine și din care nu lipsește nimic din cele ce răspund dorinței după bine ".

Numai situat în sfera binelui moral, împlinind binele, omul poate fi fericit; starea lui de fericire este legată de unirea cu Dumnezeu, Binele suprem se află la sfîrșitul urcusului duhovnicesc. Nimeni nu se poate ridica însă, la starea duhovnicească, decît prin Mantuitorul Hristos, izvorul neîntrerupt al acestei ascensiuni spiritupale, Cel Ce ne-a redat prin întreaga Sa activitate de răscumparare, posibilitatea mîntuirii.

UTILITARISMUL e o concepție modernă despre fericirea redusă la nivel de plăcere. 

Potrivit lui John Stuart Mill (1806 - 1873), fericirea poate fi definită drept cel mai mare grad de plăcere pentru cel mai mare număr de oameni.

Mill a numit acest principiu UTILITARISM. Cel mai mare grad de plăcere include si cea mai mică cantitate de durere.

Mill susține că nu toate plăcerile au aceeași valoare și că anumite plăceri (de exemplu, plăcerea de a învăța și de a conversa) sunt mai dezirabile decît altele.

Așadar, ca să fii fericit - și un bun utilitarist -, trebuie să faci lucruri care îți plac, dar și să studiezi, din moment ce studiul te pregătește să duci o viață în care să-ți fructifici potențialul în cît mai mare măsură. (Se prea poate ca studiul să nu fie mereu distractiv, însă, dacă Mill are dreptate, atunci fericirea și distracția  nu sunt unul și același lucru!)

Trebuie să acționezi urmîndu-ți interesul, dar, în același timp, trebuie să iei în calcul și interesele celorlalți oameni.

Toată lumea vrea să fie fericită; deci dacă oamenii își ajută semenii, atunci cantitatea totală de fericire crește!

• < Prev
• Next >