Iubirea vrājmasilor (Luca 6:31)

Dacā nu iertām, nu vom fi iertati.

Ce inseamnā a ne iubi aproapele ca pe noi însine?
Nu înseamnā a simtí afectiune pentru el. Nici pentru mine nu am un sentiment de afectiune.
Iubirea de sine mā face sā mā consider un om de treabā dar nu acesta e motivul pentru care mā iubesc pe mine însumi.
A iubi dusmanii nu înseamnā cā trebuie sā cred despre ei cā sunt mai buni decît  sunt ei în realitate.
Mā consider om de treabā, dar stiu cā sînt foarte dezagreabil; deci mi se permite sā dispretuiesc unele lucruri pe care le fac dusmanii mei.
Trebuie sa urîm actiunile unui om rāu, dar nu omul; urāste pācatul, nu pe pācātos.
Existā un om pe care l-am tratat asa toatā viata : pe mine însumi.
Oricît de mult mi-ar displace lasitatea, viclenia sau lācomia mea, eu am continuat sā mā iubesc pe mine însumi.
Crestinismul nu ne cere sā reducem ura pe care o simtim fatā de cruzime si viclenie;
sā le urîm în acelasi fel în care urîm lucrurile din noi însine : cu pārerea de rāu cā omul acela a ajuns sā facā asemenea lucruri, si cu speranta cā, dacā e posibil, cumva, cîndva, undeva, el se va vindeca si va redeveni om.
A-mi iubi dusmanul înseamnā cā trebuie sā nu-l pedepsesc?
Nu, deoarece dacā mā iubesc pe mine însumi, nu înseamnā cā nu trebuie sā mā supun pe mine însumi pedepsei.
A-l iubi pe dusman înseamnā ai dori binele - nu a avea un sentiment de afectiune fatā de el si nici a spune despre el cā este bun atunci cînd nu este bun.
Sā-i iubim pe unii oameni care nu au în ei nimic bun de iubit?
Dar existā ceva demn de iubit în noi însine?
Noi iubim ce este în noi pentru cā ne reprezintā pe noi însine. Dumnezeu vrea sā-i iubim pe toti oamenii pentru acelasi motiv.
El ne-a dat un exemplu în noi însine, ca sā ne arate cum opereazā dragostea Lui fatā de oameni:
El nu ne iubeste pentru niste calitāti pe care credem cā le avem, ci numai pentru cā suntem oameni (C.S.Lewis, iertarea).

• < Prev
• Next >