Murals (2008) by PHANTAST - Graffiti - Cultural Music & Art Association inc. - 98 Milne St. Benleigh
EPILOG.
Au trecut 3 ani. Un public numeros se adunase la Chiev pe timpul tirgului "Contracti" sa-l asculte pe muzicantul acela original. Era orb si se povesteau minuni despre talentul sau muzical si despre viata lui. Se spunea ca in copilaria fusese rapit de acasa de o banda de orbi cu care ratacise pina ce un renumit profesor fusese atras de uluitorul sau talent muzical. Altii spuneau ca-si parasise de buna voie familia si ca plecase cu cersetorii, impins de o pornire romantica. Oricum ar fi fost, sala era arhiplina. In clipa in care tinarul cu ochii mari, frumosi, si cu obrazul palid aparu pe estrada, sala se cufunda intr-o tacere adinca. Nimenin nu si-ar fi dat seama ca e orb, daca ochii nu i-ar fi fost atit de nemiscati si daca o tinara femeie blonda, sotia lui, nu l-ar fi condus pe scena. Multimea impestritata fu vrajita din primele clipe de sinceritatea adinca a interpretatii. Un sentiment viu al naturii tarii sale, legatura tainica si nemijlocita cu izvoarele melodiei populare se vedeau in improvizatia care se revarsa de sub degetele muzicantului orb, Bogat colorata, mladioasa si lina, curgea ca un suvoi, inaltindu-se pina la solemnitatea unui imn sau risipindu-se intr-o cintare trista care-ti mergea drept la inima. Uneori ai fi spus ca o furtuna vuieste, rostogolindu-se in adincurile vazduhului, in spatiile nemarginite; alteori parea ca vintul stepei dezmiarda iarba crescuta pe un gorgan, trezind amintiri nelamurite din trecut.
In clipa aceia intra Maxim, profesorul. Batrinul asculta si astepta. Drama vie cuprinsa in aceste sunete el o intelegea mai bine ca oricare altul din aceasta sala. Cu cit asculta mai mult, cu atit Maxim deslusea mai lamurit o melodie cunoscuta. Da, fireste, ea era - strada zgomotoasa. Valul luminos, sonor, plin de viata, se rostogoleste, se farimiteaza scinteietor si se risipeste in mii de sunete, apoi se inalta, creste si cade iarasi, pierzindu-se intr-un freamat indepartat si nepotolit, monoton, nepasator si rece. Deodata inima liui Maxim zvicni cu putere. Ca si pe vremuri, de sub degetele muzicantului rasuna un gemat. Geamatul rasuna prelung si se stinse. Si iarasi murmurul viu, tot mai viu, tot mai puternic, scinteietor si mladios, fericit si luminos. In ochii batrinului se ivira lacrimi.
"Si-a dobindit vederea, da asa e, si-a dobindit vederea", isi zicea Maxim.
Peste o clipa numai cintecul orbilor stapinea coplesitor multimea vrajita : - A-j-u-t-a-ati pe cei o-orbi...pentru numele lui Christo-os... Nu mai era insa ruga umila a celor care cer de pomana si nici suspinul tinguitor innabusit de larma strazii. Se impletea in el tot ce fusese mai inainte, cind, la amintirea suspinului lui, Piotr fugea dela pian cu chipul schimonosit, nefiind in stare sa lupte cu durerea sfisietoare. Acum el o biruise in sufletul sau si cucerea sufletul multimii, dezvaluindu-i adevarul vietii in toata adincimea si grozavia lui... Era intunericul pe un fond de lumina orbitoare, era amintirea durerii in clipe de deplina fericire.
"Da, si-a dobindit vederea... In locul suferintei oarbe, nestavilite si egoiste, el poarta in suflet sentimentul vietii, simte si durerea si bucuria omeneasca; acum vede si va sti sa aminteasca fericitilor de cei napastuiti..."
Batrinul profesor isi lasa tot mai mult capul in piept. Asadar si el is facuse datoria si nu traise degeaba pe lume: i-o spuneau sunetele puternice care mai rasunau in sala stapinind multimea. Astfel a debutat muzicantul orb. (V.G. Corolenko, Muzicantul Orb, 1953)