Lumina cea dintîi.

Lumina cea dintîi. 

Treizeci si opt de ani l-a tinut pe loc pācatul,
sarpe încolacit în jurul lui.
Cînd îngerul tulbura apele,
era mereu un altul dezotrāvit întîi.
Venise doar cu trupul, mai mult sā îl desfete,
tînār, viguros la început...
Áltii erau bolnavii, orbii si leprosi în cete,
agonisind în acest port stātut.

Mai mult decît durerea,
o presimtire îi întrerupse calea la mijloc,
Si cînd vāzu în lanturi mai buni ca el din fire,
simtí în carne-ntîiul junghi de foc.
Un pat si-o cirje, de altii pārāsite,
i se-mbiau ca asternuturi moi,
Cînd privirile-mpāienjenite
pierdurā-n cosmos calea inapoi.

Pe un trunchi, slābit de nesfîrsite rane,
îsi întinse trupul pāmîntiu,
Descoperind  noianul de prihane
ce-l livrau infernului de viu.
Treizeci si opt de ani trecurā
si încā tot scādea în ochii lui,
Cînd strāpunse pestera obscurā,
si cāzu pe el lumina cea dintîi (Ioan Alexandru).

• Next >