APATIA, PARALIZIE SPIRITUALĀ (Ioan 5)

SLĀBĀNOGUL, de Ioan Alexandru

Treizeci si opt de ani l-a tinut pe loc pācatul, sarpe încolācit în jurul lui,
Cînd îngerul tulbura apele, era mereu un altul dezotrāvit întîi.
Venise doar cu trupul, mai mult sā îl desfete, tînār viguros la început,
Altii erau bolnavii, orbii si leprosi în cete, agonisind în acest port stātut.

Mai mult decît durerea, o presimtire îi întrerupse calea la mijloc,
Si cînd vāzu în lanturi mai buni ca el din fire, simti în carne-ntîiul junghi de foc.
Un pat si-o cirje de altii pārāsite i se-mbiau ca asternuturi moi,
Cind privirile-mpāienjenite pierdurā-n cosmos calea înapoi.

Pe un trunchi, slābit de nesfîrsite rane, îsi întinse trupul pāmîntiu,
Descoperind  noianul de prihane ce-l livrau infernului de viu.
Treizeci si opt de ani trecurā si încā tot scādea in ochii lui
Cînd strāpunsā pestera obscurā, cāzu pe el lumina cea dintîi (Ioan Alexandru).

• < Prev
• Next >