JUDECATA ( Matei 25,31)

Verbele  A FACE si A FI.

Viata este hotārîtor legatā de verbul a face: trāirea noastrā pe acest pāmînt, trecerea noastrā prin aceastā lume constituie faza lui a face.
Moartea (ori stārile prevestitoare si asemanatoare ei) stau sub semnul lui a fi. (Moartea insasi ar putea fi definita ca trecerea in starea lui a fi, un a fi absolut, purificat de orice contingentā).
Starea lui a fi se prezinta aici - mācar ca nu atinge absoluta puritate de dincolo - ca deosebit de grea si primejdioasā. (Ceea ce ne ingaduie a banui cit de grea si ce primejdioasa se va putea prezenta dincolo).Cind fiinta omeneasca e redusa la a fi o constiinta singuraticā, aflatā in comuniune doar cu ea insasi si silitā sa parcurgā scurgerea timpului clipā de clipā numai cu forte proprii, ea nu mai are de unde solicita si primi distractii, distrageri, alibiuri, portite de scāpare, materie primā. Ea stā, iremediabil si inexorabil, fatā în fatā, rost cātre rost (în sensul lui Dinu Noica) numai cu sine. Si cînd e numai cu sine, numai amintirea perioadei lumensti a lui a face îi mai rāmîne. Acum, în imponderabila 'fiintosferā' singurul punct de sprijin si orientare e centrul de gravitatie al trecutei si definitiv încheiatei 'faciosfere'. Orice 'facere' e prin definitie imposibilā. Soldul s-a calculat, s-au tras liniile, s-au pus sigiliile.
Iatā de ce este bine sā ne îngrijim de sanie si de cāciulā vara si sā cugetām cît mai suntem in 'faciosferā' la ce se va întîmpla în faza inevitabilā a lui a fi.
Pe vesnicul a fi noi ni-l clādim singuri, iar vesnicia asta - rai or iad - e functie variabiā de ceea ce facem. Picāturā cu picāturā, zi de zi, clipā de clipā, actiune dupā actiune, gest dupā gest, fācîndu-l îsi pregāteste permanentul esse.
Iadul si raiul pot asadar fi considerate ca stāri de fiintare purā; constiinta ( sau sufletul, sau eul sau duhul, sau cum i s-ar spune) se aflā acum însinguratā si neajutoratā de nimeni si de nicāieri, fatā cu vesnicia, cocotatā pe maldārul de faptuiri sāvîrsite în faza lui a face.
Dincolo - oricît am jindui ( e sensu parabolei dreptului Lazār si al bogatului nemilostiv) - nu mai putem face nimic niciodatā (nevermore zice Poe): verbul a face piere, e ca si cum nici n-ar fi fost vreodatā. Rāmîne însā, în toatā groaznica lui plinātate si semnificatie, verbul a fi - el si nimic altceva.
Atunci sā te vād, omule!...
Verbele a face si a fi sunt deopotrivā de gingase: unul prin evanescenta lui, celālalt prin vesnicia lui. Goethe arāta cît de greu este a face. Dar greutatea sa pāleste in fata lui a fi cînd acesta îi urmeazā. Fericiti cei ce pot întîmpina pe a fi si pot intra în împarārātia lui multumiti fiind de felul în care si-au încheiat relatiile cu a face. (Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii).

• < Prev
• Next >