DUMNEZEUL CRESTINILOR - nivel divin

În spaţiu ne putem mişca în trei direcţii : la stînga sau la dreapta, înainte sau înapoi, în sus sau în jos.

Orice direcţie este una din aceste trei sau un compromis între ele.
Ele sînt numite cele trei dimensiuni ale spaţiului.
Observaţi următorul lucru. Dacă folosiţi o singură dimensiune, puteţi trage numai o linie dreaptă.
Dacă folosiţi două dimensiuni, puteţi desena o figură: să zicem, un pătrat. Pătratul este alcătuit din patru linii drepte.
Să mergem un pas mai departe.
Dacă aveţi trei dimensiuni, puteţi construi ceea ce numim un corp solid: să zicem, un cub — ceva ca şi un zar sau ca o bucată de zahăr.
Cubul este alcătuit din şase pătrate.
Înţelegeţi care este ideea?
O lume cu o singură dimensiune ar fi o linie dreaptă.
Într-o lume cu două dimensiuni continui să ai linii drepte, dar multe linii drepte alcătuiesc o figură plană.
Într-o lume cu trei dimensiuni, continui să ai figuri plane, dar multe asemenea figuri alcătuiesc un corp solid.
Cu alte cuvinte, cu cît avansezi spre nivele mai reale şi mai complicate, nu renunţi la lucrurile pe care le-ai găsit la nivelele mai simple: continui să le ai, dar ele sînt combinate în moduri noi — în moduri pe care nu ţi le-ai fi putut imagina dacă ai fi cunoscut numai nivelele mai simple.
Modul în care creştinismul îl descrie pe Dumnezeu implică acelaşi principiu.
Nivelul uman este un nivel simplu şi relativ fără conţinut. La nivelul uman, fiecare persoană este o fiinţă şi oricare două persoane sînt două fiinţe separate — întocmai cum într-o lume cu două dimensiuni (să zicem, o foaie de hîrtie) un pătrat este o figură şi oricare două pătrate sînt două figuri separate.
În planul divin continui să găseşti personalităţi, dar aici le întîlneşti combinate în moduri noi, pe care noi, cei care nu trăim la nivelul acela, nu ni le putem imagina.
În dimensiunea lui Dumnezeu, dacă putem spune astfel, întîlneşti o fiinţă care este trei Persoane şi totuşi rămîne o singură Fiinţă, la fel cum un cub este şase pătrate şi totuşi rămîne un singur cub. Desigur, noi nu ne putem imagina plenar o Fiinţă de felul acela: la fel cum, dacă noi am fi creaţi în aşa fel încît să percepem numai două dimensiuni ale spaţiului, nu ne-am putea imagina în mod adecvat un cub. Dar ne putem forma o idee vagă cu privire la această Fiinţă. Cînd facem aceasta, pentru prima oară în vieţile noastre, atunci obţinem o idee pozitivă, oricît de vagă ar fi ea, despre ceva suprapersonal — ceva mai mult decît o persoană.
Este ceva ce nu ne-am fi putut închipui niciodată şi totuşi, ceva ce atunci cînd ne-a fost descris aproape că avem sentimentul că ar fi trebuit să ne putem imagina, deoarece se potriveşte atît de bine cu toate lucrurile pe care le cunoaştem deja.
Aţi putea întreba: „Dacă nu ne putem imagina o Fiinţă tri-Personală, ce rost are să vorbim despre ea?”
Ei bine, n-are rost să vorbim despre ea.
Important este însă să fim asimilaţi în acea viaţă tri-Personală, şi lucrul acesta poate începe oricînd — chiar acum, dacă vreţi.
Ce vreau să spun prin aceasta?
Un creştin de rînd îngenunchează şi rosteşte o rugăciune. El încearcă să intre în contact cu Dumnezeu. Dar dacă el este creştin, el ştie că ceea ce-l determină să se roage este de asemenea Dumnezeu: am putea spune că Dumnezeu vorbeşte înăuntrul lui. Dar el ştie de asemenea că orice cunoaştere reală a lui Dumnezeu vine prin Cristos, Omul care a fost Dumnezeu — Cristos este alături de el, ajutîndu-l să se roage, rugîndu-Se pentru el.
Înţelegeţi ce se întîmplă?
Omul se roagă lui Dumnezeu — Dumnezeu este ţinta pe care încearcă să o atingă.
Dumnezeu este de asemenea înăuntrul omului şi îl impulsionează — este puterea care îl motivează.
Dumnezeu este de asemenea calea sau podul peste care este împins să treacă pentru a-şi atinge ţinta. În felul acesta, întreaga viaţă întreită a Fiinţei tri-Personale se desfăşoară în dormitorul acela obişnuit unde un om de rînd îşi rosteşte rugăciunile. Omul este atras într-un gen superior de viaţă — ceea ce eu numesc Zoe sau viaţă spirituală: el este atras în Dumnezeu, este atras de Dumnezeu, în timp ce rămîne totuşi el însuşi.
 (C.S.Lewis, Crestinismul pur si simplu, Londra 2016 ).

• < Prev
• Next >