Pastele 2020: Sus, sā avem inimile!

Ne simtim abandonati, pierduti si neajutorati...

Apostolul Pavel ne spune cā, "dacā Iisus nu a înviat, credinta noastrā e în zadar" (1 Corinteni, cap15, v.14)
"Fenomenul Hristos" este Învierea!
Învierea este greu de acceptat; asa a fost si experienta ucenicilor.
Ei, ca si noi, se pare cā nu au înteles mesajul cā" Iisus a venit sā aducā viatā".
Mesajul crestin este cā existā un proces de nastere, de zbatere, de suferintā si moarte, si din el iese viata.
Dar, numai prin acceptarea Evangheliei, viata devine realā.
Trebuie sā vedem Învierea ca ceva diferit de reanimare sau resuscitare. 
Ucenicii au mers la mormînt si au vāzut numai "cā El nu era acolo" - un mormînt gol, o piatrā rāsturnatā, giulgiurile împāturite.
Chiar si îngerii i-au sfātuit "sā nu-L caute acolo"!.
Din prima zi a Pastelui, Domnul nu va fi recunoscut ca "cel dinainte de ziua de vineri".
De acum încolo ochii credintei se deschid, si credinta schimbā niste oameni fricosi într-un grup de entuziasti fārā fricā de nimic.
Domnul este acum o prezentā realā, fārā limite de timp sau spatiu - un Iisus deosebit.
El este capabil sā fie cu noi oriunde si în orice timp.
Una din întîmplārile cele mai cunoscute dupā Înviere este cea a lui Luca si Cleopa de pe drumul Damascului - este si povestea noastrā!
Speranta lor s-a clādit luni de zile pe o întelegere partialā a cuvintelor Domnului; entuziasmul era totul.
Si dintr-o datā, totul s-a ruinat. Iisus a fost crucificat. Cei apropiati au plecat si ei au rāmas singuri.
Luca si Cleopa nu au mai vāzut nici o ratiune sā mai stea în Ierusalim.
Ei au fācut ceea ce si noi facem de multe ori. Solutia lor a fost sā plece, chiar sā fugā...
Erau pierduti si confuzi. De fapt, ei se îndreptau într-o directie gresitā, lāsau în urmā ceea ce putea sā-i sustinā.
Dar Domnul, care a zis "Eu sînt cu voi întotdeauna", a venit la ei cînd ei nu se asteptau. Ei nu L-au recunoscut.
Vremurile nu s-au schimbat.
Noi credem cā am pierdut totul, cā Dumnezeu este departe - dar El cu noi mereu, noi  însā nu-L recunoastem.
El poate veni ca un coleg de serviciu, un prieten, un strāin. Poate fi cineva pe care-l iubim, îl admirām, îl urîm sau îl dispretuim.
Poate veni nu ca o persoanā, ci ca un eveniment.
Frica, preconceptiile, sau bucuriile si succesul ne pot orbi sā-L vedem.
Desi ne-a spus cā va fi mereu cu noi, ne simtim abandonati, pierduti si neajutorati.
El ne e un strāin, cum a fost pentru cei de pe drumul spre Emaus.
Încā mai credem cā e nevoie de anumite emotii si sentimente religioase pentru rugāciune/ comuniune cu El.
Rugāciunile bisericii au la bazā psalmii, care rāspund oricārei nevoi umane: succes, cāderi, bucurie sau supārare.
Psalmistul David îi spune lui Dumnezeu tot ce-l doare. De aceea si noi aducem la altar toate problemele noastre. El ne primeste asa cum suntem noi.
Asa a tratat si Domnul pe Luca si Cleopa care fugeau din Ierusalim: le-a ascultat durerea si apoi le-a arātat calea.
El nu a fortat pe nimeni; ei trebuiau sā rāspundā, sā-L invite în casā.
Numai dupā ce ei îl invitarā stea cu ei, sā sadā la masā, Cel ce dā viatā a devenit real pentru ei.
Fuga se întoarce în drum grābit înapoi spre Ierusalim - Cel înviat Le-a transformat viata.
În momente întunecate El e aici, cu noi, dacā Îl invitām în casā (Fr. Kevin Ryan, In the family).

HRISTOS A ÎNVIAT!

• < Prev
• Next >