CRUCIFICATA MEA MAMA

Ma socotesc un poem al crucificatei mele mame

Mamele sint cele mai frumoase povesti de care copiii au parte in lume; ele sint cele mai inalte academii ale lumii, institutii fundamentale ale ei, incit ce iti da mama in primii 12 ani de viata nu iti da nici o scoala din lume. Vazind ce se intimpla astazi, daca am fi constienti, am umple lumea de lacrimi. Vai de copiii parasiti, abandonati in spitale, camine, pe strazi, care nu au avut sansa ca atunci cind au fost mici si bolnavi sa plinga ochii mamelor asupra lor, cum plinge ploaia dupa lunga seceta.

GAVVATA.  Eu cred ca mama mea nu s-a nascut din parinti. Mai curind imi vine a zice: s-a coborit dintr-o icoana veche. Scunda, cu fruntea mica, nu i se vedeau decit doi ochi mari, negri si mereu mirati. Toata tineretea si-a petrecut-o linga un leagan mereu plin. O grija necurmata si oboseala unei vieti in care noptile dormite se numarau pe degete o ofilisera cu mult inainte de vreme: " Cind oi termina copiii astia de crescut,nu vreau decit sa ma satur de somn si, dupa aceea pot sa mor".  Cind a venit timpul sa i se stinga cuvintele in gura, nu si-a dat sufletul pina nu mi-a sarutat mina: "Sarut mana, parinte!" S-au implinit 14 ani de cind nu mai este, dar fiul ei aude mereu pasul marunt si mereu intoarce capul sa o vada. Nici timpul nu a indraznit sa sa atinga de aceasta rana. Cine stie? Poate numai tarina, la timpul cuvenit, si poate nu departe. Si nu  o chema decit Ioana. (Preot  Mihalache Tudorica, laureat al Uniunii Scriitorilor, din volumul "Mireasa desculta",1989).

• < Prev
• Next >