BISERICA DIN ANTIOHIA -CRESTINISMUL PRIMAR.

ANTIOHIA DIN SIRIA

 MISIUNEA ELENISTICĀ ÎN ANTIOHIA SI SIRIA - CONSIDERATII PERSONALE
Dupā Ierusalim si Samaria, este a 3-a etapā in dezvoltarea si rāspîndirea crestinismului primar.
Antiohia (gr. Ἀντιόχεια), azi Antakia (Turcia), era unul din marile orașe ale antichității și unul din principalele centre ale creștinismului timpuriu.
Era așezat pe malul Mării Mediterane și aparținea de provincia romană Siria.
Antiohia Siriei nu trebuie confundată cu Antiohia Pisidiei, o cetate mai puțin importantă din Anatolia (Turcia), aparținând de provincia Frigia, și menționată în capitolele 13 și 14 din Faptele Apostolilor, precum și în Epistola a doua către Timotei (II Timotei 3, 11) și unde Apostolul Pavel a fost de cel puțin trei ori.
Predica apostolilor în Antiohia Siriei este mai întâi rezumată în capitolul 11 din Faptele Apostolilor: "Deci cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ştefan, au trecut până în Fenicia şi în Cipru, şi în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor..
În Antiohia s-au numit ucenicii, pentru întîia oarā crestini (Fapte, 11:26).
Datorită importanței Antiohiei în Imperiul Roman, o mare parte a efortului misionar al apostolilor a pornit din această cetate.
În primele secole ale istoriei Bisericii, era firesc ca Biserica din Antiohia să devină unul din marile centre ale lumii creștine.
Cu timpul, jurisdicția atribuită episcopului de Antiohia a ajuns să cuprindă Eparhia Răsăritului (dioceza sau eparhia era inițial, înainte să ajungă să denumească o jurisdicție bisericească, o subdiviziune administrativă în cadrul Imperiului).

Multi teolgi considerā cā Evanghelia dupā Matei provine din Biserica Antiohiei.
Desi prima Evanghelie a fost cea dupā Marcu, Evanghelia lui Matei a influentat foarte mult pe pārintii bisericesti timpurii în conturarea credintei si a traditiilor crestine.
Matei leagā clar biserica de misiunea Domnului Hristos.
Scrisā pe la anul 80, ea reflectā un iudaism moderat care pune alāturi de noul Moise în ieslea Betleemului pe  Magii de la Rāsārit. Iosif si Elisabeta stau fata în fatā cu Ofiterul Roman si femeia cananeancā.
Circumciderea, dieta koser si disputa propoveduirii cātre neamuri este proeminentā.
La început, Domnul este chemat numai cātre oile cele pierdute ale casei lui Israel (Matei 15:24), dar mai tîrziu cere apostolilor sā propoveduiascā la toate neamurile (Matei 28:16).
Cînd Evanghelia lui Matei a fost scrisā, Ierusalimul fusese distrus, biserica din Ierusalim nu mai avea nici un control asupra celei din Antiohia.

Școala antiohianā
De-a lungul perioadei pre-niceene și a perioadei Sinoadelor Ecumenice, teologia creștină cu centrul la Antiohia se concentra mai ales pe lectura literală a Sfintei Scripturi și pe evenimentele istorice din viața lui Iisus, în defavoarea interpretărilor filosofice sau alegorice ale acesteia, așa cum era ea practicată în Alexandria. Teologia antiohiană, deși insista asupra dimensiunii mai "pământești" a interpretării, ținea cont și de importanța studierii sensurilor spirituale, mai adânci ale Scripturilor. Aceste două perspective teologice au ajuns să fie cunoscute respectiv ca Școala antiohiană și Școala alexandrină, reprezentate de marile instituții catehetice din părțile acelea.

Printre principalele figuri cărora le sunt asociate începuturile școlii antiohiene, îi amintim pe Lucian din Antiohia si Paul din Samosata, dar adevărata ei formare este datorată unor scriitori ca Diodor din Tars, Ioan Gură de Aur, Teodor al Mopsuestiei, Nestorie și Teodoret de Cyr. Uneori, diferența între cele două perspective a provocat conflicte înlăuntrul Bisericii, tensiunile atingând punctul culminant îndeosebi în timpul disputelor asupra arianismului și nestorianismului. Sfinți ca Ioan Gură de Aur sunt priviți întrucâtva ca autori ce au sintetizat cele două perspective teologice - cea antiohiană și cea alexandrină -, iar școala antiohiană de teologie, ai cărei susținători rătăciți au creat arianismul si nestorianismul, a ajutat totodată Ortodoxia în lupta împotriva devierilor din cadrul școlii alexandrine, precum apolinarismul și eutihianismul.

Schisma de la Calcedon
Disputele hristologice din timpul Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon - controversa monofizită din timpul acestuia, în anul 451, au provocat o schismă în interiorul Bisericii Antiohiei, care a fost ridicată la rangul de patriarhat cu ocazia acestui Sinod Ecumenic. Un grup care la acea vreme era majoritar a respins hotărârile Sinodului, transformându-se în ceea ce se numește astăzi Biserica Ortodoxă Siriacă (numită și "iacobită", după Iacov Baradeu, unul din episcopii acestora care au desfășurat o intensă activitate misionară în zonă). Aceasta face parte actualmente din comuniunea Bisericilor Ortodoxe Orientale, păstrând o viziune hristologică oarecum diferită ca limbaj de cea de la Calcedon.

Restul Bisericii Antiohiei, în primul rând greci sau părți ale populației locale elenizate au rămas în comuniune cu Roma, Constantinopolul, Alexandria și Ierusalimul. Urmașii acestora formează astăzi Patriarhia Ortodoxă Greacă a Antiohiei și a întregului Răsărit, considerată de comuniunea ortodoxă drept unica moștenitoare legitimă a Bisericii din Antiohia.

Schisma a slăbit mult Biserica Antiohiei, iar în 637, când Antiohia a fost cucerită de arabii musulmani, Biserica "greacă" a fost percepută de către invadatori ca aliată a dușmanilor lor, romano-bizantinii. Ulterior, creștinii ortodocși antiohieni au fost supuși unui lung șir de persecuții, astfel încât au existat numeroase perioade de timp în care scaunul patriarhal al Antiohiei a fost vacant sau în care Patriarhul nu rezida efectiv în Antiohia, mai ales în timpul secolelor al VII-lea și al VIII-lea.
În anul 969, Imperiul Roman de Răsărit a recucerit Antiohia, iar Biserica de aici s-a dezvoltat iarăși, până în 1085, când cetatea a fost cucerită de turcii selgiucizi. În timpul acestei perioade care a durat mai bine de un secol, Liturghia vest-siriacă tradițională a fost treptat înlocuită cu cea a Marii Biserici, Aghia Sophia din Constantinopol. Acest proces a luat sfârșit în timpul secolului al XII-lea

• < Prev
• Next >