ÎNTINDE-TE MASĀ...(Luca 5)

"ÎNTINDE-TE MASĀ, RIDICĀ-TE MASĀ", cum spune proverbul...

Totul, în pildele, învăţăturile şi îndemnurile lui Hristos, e spre bogăţie, seceriş îmbelşugat, blagoslovenie, belşug, rodire, prea plin, har peste har, răsplătire „clătinat şi îndesat şi cu vârf, iar celui ce are i se mai dă, celor ce aduc cinci ori zece talanti li se dau cinci ori zece cetăţi, pe sluga cea bună stăpânul se încinge şi o slujeşte, cel ce bine s-a purtat nu cu fărâmituri ori cu bacşiş se va alege, ci cu poftire la cina împărătească!

Nu, desigur,  Domnul nu iubeşte şi nu propovăduieşte pustiul, pusta, tundra, spinii, mărăcinii, pălămida, şarpele, piatra, scorpia, uscatul. Ci strugurii, smochinele, pâinea, oul, peştele, mierea, vinul vechi şi bun.

Mesele şi ospeţele, referirile la mâncare şi băutură, la cină şi nuntă sunt atât de frecvente în Evanghelii încât, fără a ne teme de acuza de hulă, suntem îndreptăţiţi a spune că în cuprinsul lor nu se pierde nici un prilej de înjghebare a unui ospăţ şi că vorba bătrânească „întinde-te masă, ridică-te masă” nu-i – în înţelesul ei neprofan – deloc nepotrivită spre a caracteriza faţa lumesc-comunitară a purtării Domnului şi a ucenicilor Săi în relaţiile cu semenii şi cu nevoia lor de omenie şi căldură omenească.

Exemplul tipic ni-l dă pescuirea minunată.
Luca (5, 6) se referă la „mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele”, iar Ioan (21, 6) menţionează că „au aruncat-o (mreaja) şi nu mai puteau să o tragă de mulţimea peştilor .

Împărăţia cerurilor însăşi ce este? Spre a ilustra împărăţia cerească, Domnul (Luca 14, 16) ce altceva găseşte de spus decât de a o asemăna cu o cină mare?
De cină mare este vorba şi în parabola fiului risipitor şi în relatarea celor petrecute în casa de la Betania.
De vreme ce Marta (Luca 10, 40) se străduieşte cu „multă slujire   înseamnă că se pregătea ospăţ mare”.

Domnul mereu Se adevereşte grijuliu de mâncare: tot spre a defini împărăţia cerurilor face pomenire de făină şi aluat;
ia apărarea celor ce au mâncat, fiindu-le foame, din pâinile punerii-înainte ce se cuveneau a fi mâncate numai de slujitorii altarului ori a ucenicilor Săi, care, înfometaţi şi ei, au smuls spice în zi de sâmbătă;
porunceşte a se da de mâncare înviatei fiice a lui Iair ;
se preocupă în două rânduri de miile de oameni veniţi să-L asculte în pustie: să mănânce, să nu care cumva să le vină rău pe drum! (Nicolae Steindhart, Dāruind vei dobîndi)

• < Prev
• Next >