1 Septembrie, reintegrarea în timpul sacru.

TIMPUL SACRU.

"Mircea Eliade (1907 - 1986) abordeazā timpul si spatiul din perspectiva culturalului.
Comportamentele existentiale ale omului, adicā raportarea la marile evenimente ale vietii - nasterea, cāsātoria, moartea - sunt de douā tipuri:
religioase si areligioase.
În operele "Tratat de istoria religiilor" si "Sacrul si profanul" Eliade diferentiazā între omul religios si omul areligios.
 Sacrul si profanul sunt douā modalitāti distincte de a fi in lume.
 În vreme ce existenta omului areligios este fixatā definitiv si unic în cadrele înguste ale profanului,
omul religios are privilegiul de a se situa alternativ în cadrele profanului si, prin intermediul ritualurilor si sārbātorilor, în spatiul sacrului.
Spre deosebire de omul areligios, pentru omul religios spatiul si timpul nu sînt omogene si nici continui.
Unele portiuni de spatiu si de timp sunt calitativ diferite de celelalte.
Existā intervale de timp sacru (timpul sārbātorilor religioase) si intervale de timp profan (duratā temporalā obisnuitā, lipsitā de semnificatie religioasā).
In timpul ritualurilor sau sārbātorilor religioase, alāturi de timpul profan se manifestā un alt ritm temporal, timpul sacru, nonistoric, avînd o altā structurā si o altā origine.
Între timpul sacru si timpul profan existā o rupturā, ruptura care poate fi anulatā de catre omul religios gratie ritualurilor religioase.

Prin natura sa, timpul sacru este reversibil: este un timp mitic primordial readus în prezent - prin intermediul ritualurilor religioase.
 Timpul sacru este reactualizat periodic prin participarea  la experienta religioasā. Orice sarbātoare religioasā, orice Timp liturgic semnificā reactualizarea unui eveniment sacru care a avut loc intr-un timp mitic, al începuturilor.
Participarea religioasā la o sarbatoare implicā iesirea din timpul profan si reintegrarea în timpul sacru.
Omul religios care participā la timpul sacru este co-prezent (contemporan) cu timpul originii, cu timpul cosmogonic.
Omul religios trāieste atît în timpul sacru cît si în timpul profan. Timpul sacru îi apare sub forma unui timp circular, reversibil si recuperabil prim mijlocirea riturilor.
Acest comportament îl diferentiazā pe omul religios de cel areligios. Pentru cel din urmā, timpul este legat de propria sa existentā, avînd un început singular si un sfîrsit unic - moartea.
Eliade este de pārere cā omul are dorinta de a suprima timpul profan si de a trāi în timpul sacru: "repetarea arhetipurilor trādeazā dorinta paradoxalā de a realiza o formā idealā (arhetipul) în însāsi conditia existentei umane, de a ne afla în duratā fārā a-i purta povara, adica fārā a-i îndura ireversibilitatea" ("Tratat de istoria religiilor").
Eliade sustine, în  "Sacrul si profanul", cā omul areligios în stare purā, adicā refractar în totalitate la orice formā de sacralitate, nu existā. Majoritatea celor "fārā religie" se comportā în mod religios fārā sā îsi dea seama. (Adrian Tiglea, Memorator de Filosofie, Bucuresti 2011).

• < Prev
• Next >