PASTORALĀ DE CRĀCIUN de C.S.Lewis

Omul- Dumnezeu : Sensul Întrupārii

"Crezul crestin central este cā moartea lui Hristos ne-a pus oarecum într-o relatie bunā cu Dumnezeu si ne-a dat un nou început.
Noi am fost iertati deoarece Hristos S-a oferit de bunāvoie sā fie pedepsit în locul nostru.
În aparentā, aceasta este o teorie foarte stupidā.
Dacā Dumnezeu era pregātit sā ne ierte, de ce nu a fācut acest lucru fārā nici o altā interventie? Ce rost ar putea avea sā pedepseascā în locul nostru o persoanā nevinovatā?
Nu are nici un sens, dacā ne gîndim la pedeapsā în contextul sistemului nostru juridic.
Pe de altā parte, dacā te gîndesti la o datorie, are sens ca o persoanā înstāritā sā plāteascā datoriile unei persoane care nu are cu ce plāti...este un lucru obisnuit ca, atunci cînd o persoanā cade într-o groapā, efortul de a-l scoate afarā sā fie lāsat de obicei în seama unui prieten bun.

Care este 'groapa' în care a cāzut omul?
Omul a încercat sā trāiascā independent, sā se comporte ca si cum si-ar fi singur stāpîn. Cu alte cuvinte, omul cāzut nu este doar o creaturā imperfectā care are nevoie de îmbunātātiri : el este un rebel care trebuie sā depunā armele. Depunerea armelor, capitularea, exprimarea regretului, întelegerea faptului cā ai fost pe un drum gresit si faptul de a fi gata sā începi viata de la început - aceasta e singura cale de a iesi din 'groapā'. Procesul acesta de capitulare - aceastā deplasare cu toatā viteza înapoi - este ceea ce crestinii numesc pocāintā - trebuie sā te umilesti, sā te dezveti de toatā înfumurarea si încāpātînarea eului cu care noi oamenii am fost învātati de mii de ani...
De fapt e nevoie ca omul sā fie bun pentru ca sā se poatā pocāi.
Aici vine ciudātenia.
Numai un om rāu are nevoie sā se pocāiascā, dar numai un om bun se poate pocāi desāvîrsit.
Cu cît esti mai rāu, cu atît ai mai multā nevoie sā te pocāiesti si cu atît mai putin o poti face.
Singura persoanā care ar fi putut-o face în mod perfect ar fi o persoanā perfectā - iar aceasta nu ar avea nevoie de pocāintā.
Rāutatea care ne face sā avem nevoie de pocāintā, ne face sā nu fim în stare sā ne pocāim.
O putem face  dacā ne ajutā Dumnezeu?
Da, dacā pune în noi o fārîmā din Sine.
Dumnezeu ne dā putin din puterea  Lui de a gîndi, si asa ajungem sā gîndim.
El pune în noi putin din dragostea Sa, si asa ajungem sā ne iubim unii pe altii. Noi iubim si gîndim pentru cā Dumnezeu iubeste si gîndeste si ne tine de mînā cînd facem aceasta.
Noi avem acum nevoie ca El sā ne ajute sā facem ceva ce Dumnezeu, în natura Lui, nu face niciodatā - noi trebuie sa capitulām, sā suferim, sā ne supunem, sā murim. Nu existā nimic în natura lui Dumnezeu care sā aibā legāturā cu acest proces - este un drum pe care Dumnezeu, în natura Sa, nu a mers niciodatā.

Dar sā presupunem cā Dumnezeu a devenit om.
Sā presupunem cā natura noastrā umanā, care poate suferi si muri, a fost amalgamatā cu natura lui Dumnezeu într-o persoanā - atunci persoana aceea ne-ar putea ajuta.
El si-ar  putea supune vointa, ar putea suferi si ar putea muri, deoarece El ar fi om;
si El ar putea face toate acestea în mod desāvîrsit, pentru cā el ar fi Dumnezeu.
Noi nu ne putem face pārtasi mortii lui Dumnezeu decît dacā Dumnezeu moare;
si El nu poate muri decît dacā este om.
Acesta este sensul în care El plāteste datoria noastrā si sufere în locul nostru ceea ce El însusi nu ar fi trebuit sā sufere" (C.S. Lewis, 'Ce cred crestinii') 

• < Prev
• Next >