Cele trei Persoane care sînt Dumnezeu

„Dumnezeu este dragoste”

Creştinii, prin cuvintele: „Dumnezeu este dragoste” cred că activitatea vie şi dinamică a dragostei a avut loc în Dumnezeu din veşnicie şi a creat toate celelalte lucruri.
Probabil că aceasta este cea mai importantă diferenţă dintre creştinism şi toate celelalte religii:
în creştinism, Dumnezeu nu este un lucru static — nici măcar o persoană statică — ci este dinamic, pulsează de activitate, este viaţă, este aproape un fel de dramă. Aproape că este, dacă nu veţi considera lipsit de respect ce spun, un fel de dans.
Unirea dintre Tatăl şi Fiul este un lucru atît de concret, încît însăşi această unire este o Persoană, îmi dau seama că lucrul acesta este aproape de neconceput, dar gîndiţi-vă la el în felul următor.
Ştiţi că între fiinţele umane, cînd se adună laolaltă în familie sau la club sau în altă parte, oamenii vorbesc despre „spiritul” acelei familii, al acelui club sau al acelei organizaţii. Ei vorbesc despre „spirit”, deoarece membrii individuali, cînd sînt laolaltă, îşi formează un mod particular de a vorbi şi de a se comporta, pe care nu le-ar fi avut dacă ar fi rămas separaţi. (Bineînţeles că această comportare colectivă poate să fie mai bună sau mai rea decît comportarea individuală.)
Este ca şi cum ar fi luat fiinţă un fel de personalitate comună. Desigur, nu este o persoană reală: este doar ceva ce se aseamănă cu o persoană.
Dar tocmai aceasta este una dintre diferenţele dintre Dumnezeu şi noi.
Ceea ce rezultă din viaţa unită a Tatălui şi Fiului este o Persoană reală, este de fapt a Treia dintre cele trei Persoane care sînt Dumnezeu.
A treia Persoană este numită, în limbaj tehnic, Duhul Sfînt sau „spiritul” lui Dumnezeu. Nu vă îngrijoraţi şi nu fiţi surprinşi dacă descoperiţi că în mintea voastră El este mai vag sau mai nedefinit decît celelalte două Persoane. Cred că există un motiv pentru care trebuie să fie aşa. în viaţa creştină, de obicei noi nu privim la El: El acţionează întotdeauna prin noi.
Dacă te gîndeşti la Tatăl ca la cineva care se află „acolo”, în faţa ta,
şi la Fiul ca la cineva care este alături de tine, ajutîndu-te să te rogi, încercînd să te transforme într-un alt fiu al Tatălui,
atunci trebuie să te gîndeşti la a treia Persoană ca la ceva dinăuntrul tău sau dinapoia ta. Poate că unii oameni vor găsi că este mai uşor să înceapă cu a treia Persoană şi să facă drumul invers.
Dumnezeu este dragoste, şi dragostea aceea lucrează prin oameni — mai ales prin întreaga comunitate de creştini. Dar acest spirit al dragostei este, din veşnicie, o dragoste permanentă între Tatăl şi Fiul.
Şi acum, ce importanţă are faptul acesta?
Are o importanţă mai mare decît orice în lume. întregul dans sau întreaga dramă sau întregul tipar al acestei vieţi tri-Personale trebuie să se desfăşoare în fiecare dintre noi: sau (forma reciprocă a afirmaţiei) fiecare dintre noi trebuie să intre în acel tipar, să-şi ia locul în acel dans. Nu există nici o altă cale spre fericirea pentru care am fost creaţi.
Lucrurile bune cît şi cele rele, după cum ştiţi, se molipsesc printr-un fel de infecţie.
Dacă vreţi să vă încălziţi, trebuie să staţi aproape de foc; dacă vreţi să vă udaţi, trebuie să intraţi în apă. Dacă vreţi bucurie, putere, pace, viaţă veşnică, trebuie să vă apropiaţi sau să intraţi chiar în lucrul care le are. Ele nu sînt un premiu pe care Dumnezeu ar putea, dacă ar vrea, să-l dea oricui. Ele sînt un izvor de energie şi de frumuseţe, care izbucneşte chiar din centrul realităţii. Dacă eşti aproape de el, stropii lui te vor uda; dacă nu eşti aproape, vei rămîne uscat. Odată ce un om este unit cu Dumnezeu, cum s-ar putea să nu trăiască pentru totdeauna? Odată ce un om este separat de Dumnezeu, cum s-ar putea să nu se ofilească şi să nu moară? (C.S.Lewis, Crestinātatea în esentā)

• < Prev
• Next >