SPĀLAREA PICIOARELOR

   CÎND DUMNEZEU SE ADRESEAZĀ OAMENILOR, LE SPALĀ PICIOARELE.

- DON QUIJOTE...
Putem si noi oricînd - dintr-o clipā într-alta - prin vointa si capacitatea noastrā de fericire,
- dacā înfrînām imperialismul individual (numai eu am dreptate si drepturi, numai eu nu sunt nebun, numai mie mi se cuvine),
- dacā ne însusim în cît de micā māsurā simtul relativitātii si al ridicolului certurilor, ambitiilor, resentimentelor;
- dacā stāruim asupra definitiei date lui Iisus Hristos de pastorul Dietrich Bonhoeffer : Cel care existā numai pentru altii - nur für andere da ist;
- dacā întelegem cîtusi de putin toatā mizeria invidiei, rusinosul, sfîsietor de rusinosul  si jalnicul ridicol al geloziei, invidiei si rāutātii asa cum trebuie sā parā vāzute de pe cruce si cum desigur par vāzute din închisoare sau de pe patul de moarte,
putem, zic, într-o clipitā sā transformām cîrciuma în castel, celula, spitalul, strada, mahalaua, biroul în salon - salon de marchizā francezā din secolul XVIII, de print al Renasterii, de conac englez în mijlocul unui parc cu gazon centenar; sau chiar în colt de rai, în camera de ospāt în casa din Betania.
Scriptura ne aratā cā si crucea - instrument de chin, batjocurā si blestem - poate deveni instantaneu, pentru cine stie sā se poarte pe ea, fāgāduintā de mîntuire si prag de paradis (Nicolae Steindhardt, Jurnalul Fericirii).

• < Prev
• Next >