VISUL LUI DUMNEZEU (6)

 CRUCEA DE PE SPATELE MAGARULUI.

 POVESTIREA CELUI DE AL 6-lea MAGAR.

Cunosc Templul cel Mare, am trait toata viata in Ierusalim.  Era mai mult o piata acoperita decit un loc de rugaciune, cu tarabe pline cu bani de schimb, cotete de porumbei si tarcuri de miei. Intr-o zi a fost mare tulburare, un invatator tinar cu ucenicii lui au rasturnat tarabele si i-au dat pe toti afara - mare necaz pentru Invatatorul  cel Tinar.

Dar sa va spun de la inceput. Locuiam impreuna cu alti trei magari. Eram de inchiriat. Intr-o zi au venit doi din ucenicii Invatatorului cel Tinar si m-au luat pe mine spre locul unde era Iisus; au inceput sa puna hainele lor pe mine ca El sa sada - eu eram un magarus neinvatat si am inceput sa ma codesc - dar Invatatorul si-a pus mina Lui pe capul meu si m-am simtit bine, intelegeti... El a sezut pe spatele meu si am plecat. Cred ca era foarte popular, nu vezi mereu asa multime de oameni. Toti il iubeau, isi asterneau hainele pe cale, multe flori si ramuri, ca sa tropai usor. Strigau: Imparatul! Proorocul! Fiul lui David! - o galagie de pomina. A descalecat la Templu si a inceput tulburarea de care va spuneam. Cred ca si-a facut mai multi dusmani decit prieteni - a fost mort pina la sfirsitul saptaminii... Mort si dus. Chiar dus. Ceva nemaipomenit.

Dupa ce a curatat Templul, a ramas acolo si a vindecat o multime de oameni bolnavi; s-au rugat cu totii si  El a spus povestiri minunate. Bineinteles ca negustorii, preotii si oficialii au inceput sa-l incolteasca. El nu s-a oprit, si atunci Romanii au pus mina pe el. A fost o judecata, noaptea si Invatatorul cel Tinar a fost condamnat la moarte. Nu stiu pentru ce. Nu cred ca pentru vindecarea bolnavilor sau pentru povestirile lui minunate. 

L-au rastignit. Am fost acolo; toti magarii de inchiriat din imprejurimi au fost ocupati. Am carat o multime de oameni pe Golgota. Mare nenorocire. Cind a murit - si asta a luat mult timp - cerul s-a intunecat (desi era numai ceasul 3 dupa amiaza) si a fost cutremur - am fugit cit m-au tinut picioarele. Dar spre seara a trebuit sa merg inapoi acolo, m-a inchiriat un om bogat din Arimateea sa car trupul mort al Invatatorului celui Tinar la un mormint sapat in piatra. M-am umplut de singe pe spinare si nu s-a mai sters de atunci; a ramas ca o cruce ... Se pare ca omul bogat era un prieten. Am afltat ca unul dintre "prietenii" Invatatorului l-ar fi tradat - pentru bani. Mai tirziu s-a spinzurat; nu ma surprinde. Stiti ce au facut oamenii puterii? Au sigilat mormintul si au pus garda de soldati. Nu pot sa pricep de ce. Nu erau nici bijuterii si nici alceva in mormint. Si piatra de la intrare era uriasa, cred ca avea tone.

A doua zi nu am facut mare lucru, era Simbata. O atmosfera ciudata in oras, ceva dureros. Duminica dimineata, in zori, stapinul mi-a pus seaua si am insotit doua doamne, una mai in virsta, amindoua in doliu si indurerate. Din ce vorbeau am inteles ca urmasera pe Invatatorul si le chema Maria pe amindoua. Stiau de mormintul dat de omul bogat, de piatra uriasa de pe mormint si de soldati - doreau sa-si arate respectul. Nu stiau poteca, insa eu o cunosteam si am mers drept acolo. Nu va cer sa credeti, dar cind am ajuns acolo, nu era nici un soldat, piatra aceea imensa era rostogolita la o parte, si mormintul, care era plin de lumina...era gol! (Kossoff)

• < Prev
• Next >