Murals (2008) by PHANTAST - Graffiti - Cultural Music & Art Association inc. - 98 Milne St. Benleigh
Neîncetatā rugātoare.
Cât despre Maica Domnului, a o da la o parte este curată aberaţie şi ciudăţenie cum mai greu de priceput nu poate fi!
Pe intercesoarea noastră, pe blândeţea însăşi, care cu puterea nevinovăţiei, supuşeniei, curajului şi blândeţii ei înfruntă legile cauzalităţii şi simpla dreptate absolută şi mecanică a universului acestuia împlătoşat în stricta-i dreptate!
Pe ea, care-i poate tot una cu afirmaţia-dorinţă a lui Dostoievski ca doi plus doi să facă uneori şi cinci.
Pe femeia cu broboada din piesa lui Diego Fabri (Procesul lui Iisus) care nu şovăie să acopere cu marama ei de femeie simplă până şi capul ticălosului care, nesilit şi netorturat şi-a vândut prietenii şi camarazii de luptă.
Pe aceea care neîncetat se roagă pentru nedreptate [in sensul milostivirii iertatoare contrapus ‘dreptatii’ omenesti, justitiei reci si necrutatoare, n.n.] (cum crede Sfântul Isaac Sirul), pe apărătoarea cazurilor disperate, pe neîncetata rugătoare pentru toţi păcătoşii, vinovaţii, greşiţii, marginalii! Pentru desconsideraţi, ocărâţi, pentru cei de tot singuri, pentru cei care nu au cine să-i iubească, să-i miluiască, să le surâdă (oricât de fugar), să se roage pentru ei!
Cum de-am alunga de la noi (sau am trata-o cu politicoasă indiferenţă) pe aceea care mereu se află în preajma oropsiţilor, ca în cântecul lui Georges Brassens; lângă femeia nevinovată, crunt bătută de un soţ beţiv, lângă copilul alungat din casa părinţilor, lângă schilodul lovit şi ocărât pe stradă de o ceată de derbedei, lângă infirmul nevindecabil pe care nu are cine-l îngriji, lângă torturatul care tocmai nu mai rabdă şi e gata să cedeze…
Nu subtilităţile teologice interesează şi frământă pe oamenii de rând care cred în Maica Domnului şi nădăjduiesc în ajutorul ei suprafiresc. Pentru marea masă a oamenilor Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea ei de mamă şi să-L roage pentru sărmanii muritori. Căci – zice textul – mult poate rugăciunea mamei pentru îmblânzirea Stăpânului. Maica Domnului e izvorul lacrimilor, e neobosita noastră apărătoare (avocată), neruşinata (fără de ruşine, de sfială) şi stăruitoarea noastră solitoare împotriva dreptăţii stricte. Reprezintă în cer dulceaţa feminină şi nemărginita dragoste maternă.
Păcat de cei care o nesocotesc. Li se aplică vorba răposatului cardinal Ottaviani despre atei: “Ateii nu sunt păcătoşi, sunt nenorociţi!”. Nu-mi este ruşine să mi-o închipui pe Maica Domnului zbătându-se, cerând, implorând, intervenind, stăruind. După cum nu-mi este ruşine a mi-o închipui copilăreşte – dar nu eretic – alergând la poarta raiului cu o chisea de argint în mână şi cu marama pe braţ ca să întâmpine pe mucenicii Fiului ei, să le ureze bun venit, să-i îmbie cu neînchipuit de bună dulceaţă şi să le şteargă sudoarea frunţii şi sângele cu marama ei cea sfântă.
Tare trebuie să se simtă siguri pe fariseica lor virtute şi tare trebuie să-şi facă râs de milă şi de îndurare, să se prezinte cu fruntea semeaţă la porţile raiului cei care din Maica Domnului fac o „simplă femeie credincioasă”. Bravo lor.
Noi, cei de jos, noi, păcătoşii, noi, nesigurii de soarta ce ne aşteaptă, noi, temătorii de Judecata de Apoi (şi de ispitele şi primejdiile ce ne înconjoară pe acest pământ bogat în capcane), cum de nu ne-am simţi fericiţi peste măsură că ne putem număra printre cei care cred în milostivirea pururea Fecioarei Măria, bucuria tuturor celor necăjiţi? Nicolae Steinhardt, Dāruind vei dobîndi).