Murals (2008) by PHANTAST - Graffiti - Cultural Music & Art Association inc. - 98 Milne St. Benleigh
TIMPUL MARE SI TIMPUL MIC.
Timpul mare, ceresc, al arcului dintre inceput si sfirsit.
Timpul mic, pamintesc, al cadentei zilnice.
Timpul cel mare nu e la capatul timpului mic, nu e revarsarea viitoare a efemerului in eternitate. Timpul mare lucreaza deja, nevazut, dar sigur, la temelia timpului mic. Cu alte cuvinte, el e deja prezent. Problema este ca, in mod obisnuit, noi nu suntem prezenti in el. Constiint comuna traieste doar intr-o jumatate a timpului si crede ca aceasta jumatate est tot timpul, timpul intreg. Timpul lumii oculteaza timpul Împaratiei, adica timpul mare. Evidenta istorica disloca inevidenta eshatologica. Or, parabolele hristice isi propun tocmai sa reaseze constiinta individuala in cadrele timpului total. Nu sā anuleze imediatul, ci sa-l reaseze si sa-l"dezlege". Prezentul devine mai adevarat, daca e trait de la o anumita departare, daca se decupeaza pe un fundal de "inactualitate". Cine traieste prezentul doar ca prezent, fara dimensiunea seminala a timpului mare, fara o referinta constanta la timpul Împaratiei, inceteaza sa mai fie o prezenta, adica isi lasa prezentul nelocuit. Ca un agricultor care, culcindu-se si trezindu-se "automat", fara sa fi semanat nimic, devine o simpla vietate in metabolismul ograzii proprii.
Cea mai buna investitie a libertatii in intervalul dintre inceput si sfirsit este efortul neintrerupt de a cupla timpul zilei cu timpul Împaratiei; timpul care ti s-a dat, cu Sursa din care ti s-a dat timpul. Trebuie, asadar, sa traiesti simultan in cele doua registre ale timpului: timpul tau, in care esti singur, si timpul lui Dumnezeu, in care esti insotit. A te raporta la timpul Împaratiei e a trai deopotriva viata agricultorului si a semintei, a te redefini, clipa de clipa, in termenii posibilului tau, a contempla fiecare zi ca pe latenta unei încoltiri (Andrei Plesu, Parabolele lui Iisus).