LA MOARTEA LUI STEFAN

ASUMARE CALMA SI SINGURATICA A DESTINULUI.

 In iulie 1964, de ziua mortii lui Stefan cel Mare, tatal meu, preotul Gheorghe din Bordeni, Prahova, a refuzat cererea Primariei de a ceda cele 40.000 de caramizi cumparate cu bani proprii si donatii pentru constructia bisericii in favoarea constructiei Caminului Cultural. Urmarile politice si materiale nu au intirziat sa apara, incepind cu pierderea statutului juridic de salariat public.

 Preotul  Gheorghe a aratat omogenitatea caracterului, un tesut etic compact si nefisurabil, virtuti cardinale ale rezistentei.  "Ei erau oameni  'directi', adica drepti si simpli, oameni care nu stiau sa surida ironic cind auzeau de 'principii' si care nu sucombau in semitonuri cind se punea problema unei optiuni. In genere, au murit prin inchisori, sau au revenit intre ai lor surpati trupeste si sufleteste de experiente inomabile". (Andrei Plesu, Moartea si viata lui Corneliu Coposu, Dilema, 17 nov. 1995).

In iunie 1974, Consiliul Profesoral al Institutului Teologic Bucuresti, sub presiune politica, dupa principiul "pedepseste copilul pentru indrazneala tatalui", printr-o inscenare, mi-a amputat dorinta si dreptul de a urma studiile academice post-universitare.

Dumnezeu mi-a deschis fereastra studiilor medicale : Facultatea de Medicina si Farmacie Bucuresti, sectia Pediatrie, 1976 - 1982.

VIATA = 10% EVENIMENTE + 90% CE FACI TU CU ELE

STEFAN LA MOARTE.   

Sa muriti cu totii pentru libertate!

Nimeni nu e in lume mai dispretuit ca cel rob ce poarta jugul multumit,

Nimic nu ne-nsufla hula ca poporul ce doreste viata cu robia, dorul!

E mai demn, mai nobil, oameni si pamint fata lor sa-si schimbe sub un dalb mormint,

Decit in robie neamul sa traiasca si de-a lui rusine lumea sa roseasca! (Dimitrie Bolintineanu, Legende Istorice)

• < Prev
• Next >