Murals (2008) by PHANTAST - Graffiti - Cultural Music & Art Association inc. - 98 Milne St. Benleigh
MIRCEA ELIADE - OMUL ARELIGIOS SI CEL RELIGIOS.
Mircea Eliade (1907 - 1986) abordeaza timpul si spatiul din perspectiva culturalului. Comportamentele existentiale ale omului, adica raportarea la marile evenimente ale vietii - nasterea, casatoria, moartea - sunt de doua tipuri: religioase si areligioase.
In operele "Tratat de istoria religiilor" si "Sacrul si profanul" Eliade diferentiaza intre omul religios si omul areligios. Sacrul si profanul sunt doua modalitati distincte de a fi in lume. In vreme ce existenta omului areligios este fixata definitiv si unic in cadrele inguste ale profanului, omul religios are privilegiul de a se situa alternativ in cadrele profanului si, prin intermediul ritualurilor si sarbatorilor, in spatiul sacrului.
Spre deosebire de omul areligios, pentru omul religios spatiul si timpul nu sint omogene si nici continui. Unele portiuni de spatiu si de timp sunt calitativ diferite de celelalte. Exista intervale de timp sacru (timpul sarbatorilor religioase) si intervale de timp profan (durata temporala obisnuita, lipsita de semnificatie religioasa). In timpul ritualurilor sau sarbatorilor religioase, alaturi de timpul profan se manifesta un alt ritm temporal, timpul sacru, nonistoric, avind o alta structura si o alta origine. Intre timpul sacru si timpul profan exista o ruptura, ruptura care poate fi anulata de catre omul religios gratie ritualurilor religioase.
Prin natura sa, timpul sacru este reversibil: este un timp mitic primordial readus in prezent - prin intermediul ritualurilor religioase. Timpul sacru este reactualizat periodic prin participarea la experienta religioasa. Orice sarbatoare religioasa, orice Timp liturgic semnifica reactualizarea unui eveniment sacru care a avut loc intr-un timp mitic, al inceputurilor. Participarea religioasa la o sarbatoare implica iesirea din timpul profan si reintegrarea in timpul sacru. Omul religios care participa la timpul sacru este co-prezent (contemporan) cu timpul originii, cu timpul cosmogonic.
Omul religios traieste atit in timpul sacru cit si in timpul profan. Timpul sacru ii apare sub forma unui timp circular, reversibil si recuperabil prim mijlocirea riturilor. Acest comportament il diferentiaza pe omul religios de cel areligios. Pentru cel din urma, timpul este legat de propria sa existenta, avind un inceput singular si un sfirsit unic - moartea.
Eliade este de parere ca omul are dorinta de a suprima timpul profan si de a trai in timpul sacru: "repetarea arhetipurilor tradeaza dorinta paradoxala de a realiza o forma ideala (arhetipul) in insasi conditia existentei umane, de a ne afla in durata fara a-i purta povara, adica fara a-i indura ireversibilitatea" ("Tratat de istoria religiilor").
Eliade sustine in "Sacrul si profanul" ca omul areligios in stare pura, adica refractar in totalitate la orice forma de sacralitate, nu exista. Majoritatea celor "fara religie" se comporta in mod religios fara sa isi dea seama. (Adrian Tiglea, Memorator de Filosofie, Bucuresti 2011).