CUVIOASA DE LA IASI ( 14 OCT)

    LÎNGĀ SICRIUL SFINTEI - DIALOG LĀUNTRIC.

Era o fatā bunā, dintr-o familie mare. Era brunā, cu pārul lustruit si cret ca o piele de astrahan, cu ochii mici si pātrunzātori, parcā înfigea în tine douā vergele aprinse cînd te privea.
- De ce esti trist?
- Cînd ti-ar tāia cineva un deget, cînd ti-ar frînge un picior, te-ar durea si ai sti unde te doare; cînd ai pierde punga cu bani ti-ar fi necaz; cînd nici nu te doare, nici ti-e necaz, dar te pārāseste vreun gînd plācut ori te însealā vreo credintā ascunsā de pînā mai ieri, atunci esti trist; cînd o durere se învecheste si îsi pierde taisul material, ramînînd din ea numai un sentiment de amintire, atunci esti trist; cind pārāsesti vatra unde ai crescut, si din ea nu-ti mai rāmîne decît imaginea ei, atunci esti trist; cînd ai iubit pe cineva, demult, demult, si ti se reîntoarce în minte numai un chip sters cu obraji si gura si ochi si pār în aceeasi culoare fumurie, atunci esti trist...
- Întristarea se duce , si rāmîne îndoiala.
- Întristarea e o lupta neîmpacatā si nesfirsitā a omului cu el însusi. Lumea minte. Sā minti si tu? Lumea însalā. Sā înseli ori nu? Dacā înseli, esti o bestie necinstitā, dacā nu înseli, mori sārac si nebāgat în seamā. Ce-o fi mai bine: sā fii necinstit, încārcat de onoruri ori sā mori sārac si curat? Lumea furā, lumea e rea, lumea e intrigantā, lumea e indiferenta. Ce-o fi mai bine:  s-ar cadea omului sa fie cum sunt ceilati? Cind la fiecare pas te-ai mîhnit, te-ai scîrbit, te-ai inselat, cind in toate partile vezi un obraz si o inima prefacutā, un prost ridicat la ceruri, un hot vînturînd banii publici, o secāturā înselînd multimea, un dascāl care nu stie sa citeascā, si māgarii schimbati in lei, si cārbunele în aur, si tontii in cugetātori, si copiii in bātrîni, si bātrînii în nebuni, si cartoforii in ministri... îndoiala te cuprinde în bratele ei cu solzi reci, si sfîrsesti prin a nu sti ce-ar fi mai bine: māgar cu samarul în spinare ori om cu creierul în stomac?
- Ce-ti pasā de lume?
- Îi pasā ei de tine. Nu e om cît de mic, cît de necunoscut, care, dacā ar cerca sā-si trāiascā zilele mai altfel decît ea, sā nu fie arātat cu degetul si clevetit de toti nerozii.
- Pleaca din oras, nici fumul lui sa nu te ajunga, mergi in mijlocul naturii!
- Si natura e rea. M-a dezgustat cu fatarnicia ei. Aceleasi vicii si crime în sînul ei ca si printre oameni. La rādacina unei sulfine un furt, sub o cicoare un omor, si pretutindeni, sub velintele ei înflorite, ura neîmpācatā pe veci. Dupā îndoialā, dezgustul vine fārā sā-l cauti. Si e veninul cel mai amar din cîte-ti rod inima. Sā vezi pe altii lācomind sā ajungā mari si tu sa rāmîi rece la toate boldurile vanitātii, rece la toate plācerile si slābiciunile vietii...
- Începi o nouā viata. Uitā toate mîhnirile!
- Natura uitā, eu nu pot sā uit. În tarā la noi cartea pentru un om sārac este o nefericire, afarā numai dacā nu esti prost, siret si lingusitor, o bestie care a înselat pe tatā-su furîndu-i chipul de om : un tāran necunoscut, nebāgat în seamā, aruncat într-o lume proastā si vicleanā, sosind la banchetul vietii cu inima deschisa si fara nici o aparare, trebuie sā fie de otel ca sā nu cadā.
- Si datoria ta este sā cazi în luptā, iar nu afara din luptā!
-  În adevār, sunt unii rāniti usor, care mai pot pune mâna pe armā, dar altii sunt asa de adînc rāniti, încît nu se mai pot ridica de la pāmînt. Nu-mi rāmîne decît o singurā nādejde: ceea ce nu poate lasitatea mea, vor putea gluma si veselia naturii ('Trubadurul' de Barbu Stefanescu Delavrancea).

• < Prev
• Next >