LA INVIERE

SOMNOLENTA, TRISTETE, FRICA.

 Despre Inviere si despre viata de dupa moarte, teologia, de la Parintii primelor veacuri crestine, pina la predicatorii de azi, a spus, probabil, tot ce era de spus. In definitiv, nu aveau si nu au decit sa comenteze, cu mai multa sau mai putina indeminare, textul Evangheliilor, oricum greu de epuizat.

Inevitabil, accentul cade asupra victoriei definitive asupra mortii, datorata sacrificiului cutremurator, rascumparator, al Fiului lui Dumnezeu. Avem dinainte o taina, un parcurs imposibil de lamurit si de sintetizat cu mijloacele ratiunii curente. Ni se cere cu alte cuvinte, sa inlocuim efortul intelectual cu efortul de a crede. Ni se cere sa "creditam" adevarul inainte de a-l cauta, adica sa-l cautam, cum spune o vorba veche, ca si cum l-am fi gasit.

Ritualul crestin si omiletica adiacenta focalizeaza, vrind-nevrind, asupra miracolului salvator, asupra unei promisiuni de vesnicie si mintuire, raspindite, prin har, peste capetele tuturor "muritorilor". Dar pina sa ne confruntam direct, edificator, cu Invierea finala, avem de rezolvat incercarile vietii pamintesti, necroza cotidiana a firii noastre "cazute", decesele, bine camuflate, ale constiintei noastre de-a lungul existentei zilnice. Avem de reflectat la o serie ampla de "invieri" imanente, de invieri anterioare ( si pregatitoare) marii Invieri promise la capatul vremilor. Fara incapatinarea benefica de a "invia" clipa de clipa, nu putem spera sa avem acces la sensul si la substanta Invierii ultime. Fara o exigenta pascala neintrerupta, sarbatorirea, o data pe an, a "mormintului gol" risca sa devina rutina jubiliara, un soi de "1 Mai" bisericesc.

Din puzderia de capcane ale existentei lumesti care ar trebui sa ne solicite "vigilenta" pascala, ma voi opri la trei:

1. Inertia, somnolenta, subzistenta mecanica pe care o luam, prea adesea, drept "viata". Suntem asfixiati - si consimtim sa ne lasam asfixiati - de stereotipii, de idei -gata facute, de reflexe verbale si comportamente, de "spiritul vremii" (mode, ideologii, certitudini de circumstanta), etc. E totuna cu a spune ca nu traim decit cu o parte din noi, ca optam pentru anonimat si inautenticitate. Sintem previzibili cind ni s-ar cere oarecare creativitate si "originali", cind ar fi nevoie de o minima coerenta. Tirim dupa noi un cadavru greoi de cutume neasimilate, de false "convingeri", de instincte primare si de vorbe goale. Toate sint chipuri subversive ale mortii. A le tine sub control, a le evacua, a le pune in criza inseamna a destructura prezenta insidioasa a unei "descompuneri", care ameninta sa ne transforme in umbre ale propriilor noastre suflete. 

Sarbatoarea pascala, dincolo de mesajul ei transcendent, ar trebui sa ne impuna o rezistenta tenace dinaintea propriei mortificari. Pina la trezirea finala, avem de intretinut o trezire imanenta, o stare de veghe perpetua, preocupata de consolidarea a tot ce a ramas viu in fiecare dintre noi. "Hristos a inviat!" implica si un imperativ de tipul:"Treziti-va!", "Nu va lasati colonizati de moartea care e deja instalata in voi!", "Fiti vii, daca vreti cu adevarat sa inviati!".

2. In "Evanghelia dupa Matei", primul cuvint adresat femeilor venite la mormint de Cel Inviat este:"Bucurati-va!". E un indemn neluat in seama cum s-ar cuveni de cei care se socotesc crestini. Inaptitudinea de a savura "vestea cea buna", ideea lacromoasa ca evlavia e o forma de proasta dispozitie, ca omul credincios - si cu atit mai mult preotul - trebuie musai sa afiseze un portret sumbru, o "gravitate" ultimativa, o nemiloasa "seriozitate" par sa fi devenit, pentru unii, un subinteles al aderentei la crestinism. Fireste, nu ni se propune o stare de veselie factice, de surescitare natinga, incapabila sa perceapa tensiunea riscanta a destinului omenesc. Nu ni se propun necuviinta, nesimtirea, deriziunea. Ni se cere insa amplasamentul tonic al acelora carora le s-a facut darul sperantei.

Sarbatoarea Pastelui nu e doar celebrarea unui mister in care s-a implinit suspensia mortii, " cu moartea pe moarte calcind". E, totodata, indemnul de a depasi marasmul zilnic ("ajunge zilei grija ei..."), de a delegitima tristetea, de a contracara toxina vietuirii posomorite, a sufletului posac, a dezabuzarii "lucide". Nu e vorba sa te bucuri bezmetic, fara motiv. Dar nici sa colectionezi, in fiecare moment, motive de melancolie, daca nu chiar de disperare. A te bucura impotriva (falselor) evidente, a te bucura in ciuda contextului  precar, a tine minte ca, de vreme ce moartea insasi poate fi transfigurata, totul poate fi, pina la urma, "salvat", justificat, reformulat in termeni de jubilatie si incredere - iata mesajul dintii al lui Iisus, dupa Inviere. A reusi sa te bucuri, cu atit mai mult in vremuri ca cele de azi, in care ura, vulgaritatea, prostia, meschinaria si iresponsabilitatea sint la putere si ne intuneca, zi de zi, cerul.

3. Al doilea cuvint adresat, dupa Inviere, femeilor venite la mormint este, potrivit "Evangheliei dupa Matei": "Nu va temeti!" E greu de masurat, fara exaltare, actualitatea acestei "porunci". Ni se administreaza, pe toate caile, minut de minut, eficiente injectii de panica. Ne e frica de boala, de saracie, de "criza mondiala", de somaj, de "incalzirea globala", de imperialismul rusesc, de meteoriti rebeli, de sfirsitul iminent al lumii. Ne e frica. E greu sa nu ne fie. E greu sa ne simtim liberi de teama, daca cineva cu autoritate, cu autoritate suprema, nu ne "ordona" sa fim liberi de teama, cu teama pe teama calcind... Sintem "somati " sa ne regasim calmul  launtric, pacea sufleteasca, fara de care nici o dimineata nu mai este posibila. Momentul pascal ne reaminteste ca primul nume al Ierusalimului, locul in care s-a desfasurat drama patimilor, a fost "Salem". E numele ebraic pentru "pace". Hristos a inviat si nu a facut-o pentru a incuraja rasboaiele intenstine ale oamenilor, spaimele lor zoologice, nelinistea lor perpetua.

Hristos a inviat! Treziti-va, bucurati-va, nu va temeti! ( Prof. Universitar, Andrei Plesu, adevarul. ro)

• < Prev
• Next >