Published on 10 May 2025
Hits: 8
Lumina cea dintîi.
Treizeci si opt de ani l-a tinut pe loc pācatul,
sarpe încolacit în jurul lui.
Cînd îngerul tulbura apele,
era mereu un altul dezotrāvit întîi.
Venise doar cu trupul, mai mult sā îl desfete,
tînār, viguros la început...
Áltii erau bolnavii, orbii si leprosi în cete,
agonisind în acest port stātut.
Mai mult decît durerea,
o presimtire îi întrerupse calea la mijloc,
Si cînd vāzu în lanturi mai buni ca el din fire,
simtí în carne-ntîiul junghi de foc.
Un pat si-o cirje, de altii pārāsite,
i se-mbiau ca asternuturi moi,
Cînd privirile-mpāienjenite
pierdurā-n cosmos calea inapoi.
Pe un trunchi, slābit de nesfîrsite rane,
îsi întinse trupul pāmîntiu,
Descoperind noianul de prihane
ce-l livrau infernului de viu.
Treizeci si opt de ani trecurā
si încā tot scādea în ochii lui,
Cînd strāpunse pestera obscurā,
si cāzu pe el lumina cea dintîi (Ioan Alexandru).
For thirty-eight years sin held him in place,
a serpent coiled around him.
When the angel troubled the waters,
there was always another one, first detoxified.
He came only with his body, more to delight him,
young, vigorous at first...
Others were the sick, the blind and the lepers in groups,
agonizing in this quiet harbor.
More than pain,
a premonition interrupted his path halfway,
And when he saw in chains better than he by nature,
he felt in his flesh the first stab of fire.
A bed and a crutch, abandoned by others,
seemed to him like soft bedding,
When his spider-bewildered gazes
lost their way back in the cosmos.
On a trunk, weakened by endless wounds,
he stretched out his earthly body,
Discovering the cloud of sins
that delivered him to hell alive.
Thirty-eight years passed
and still it was falling before his eyes,
When He pierced the dark cave,
and the first light fell upon him (Ioan Alexandru).
Lumina cea dintîi.