De cite ori spun prietenilor mei din Romania ca ajungind in Australia  am inceput sa mergem si la biserica, reactia lor este de obicei cam aceasta:  ” La o biserica catolica?  La un pastor?”. Atunci, putin iritata le raspund: “Nu, la o biserica ortodoxa romana, aici in Brisbane”. Ei, surprinsi, incep sa-si manifeste indoiala: “Dar slujba nu se compara cu cea din bisericile din Romania, nu aveti cor”. “Ba slujba este exact la fel, si aici toata lumea cinta in biserica”!

Credeti-ma, pentru cunoscutii mei din Romania, doar simpla existenta a unei biserici ortodoxe romane, aici la marginea lumii, fara a cunoaste si epopea ridicarii ei, constituie un fapt de mare minune; iar pentru mine este o minune necesara. Ma gindesc ce s-ar fi intimplat cu noi, cu familia noastra daca nu era; cred, fara exagerare ca ne-am fi pierdut nu numai sufletul, dar si mintile aici in strainatate.

Si poate aici ne inselam; credem ca toate acestea ni se cuvin, aceasta biserica, preotul pe care il avem, sacrificiul lui si al familiei lui. Poate ca nu e chiar asa… Sigur, comunitatea romana ortodoxa din Brisbane este demna de toata admiratia. Este aproape incredibil cum o comunitate mica, despre care se stie ca nu este una din cele mai bogate, a reusit sa cumpere o suprafata de pamint, cu o bisericuta de lemn si sa cladeasca in cele din urma, cu ajutorul lui  Dumnezeu o biserica de piatra, trainica. Fiecare persoana care a rupt din putinul ei si a contribuit material la ridicarea acestei biserici, de care se bucura toata lumea, merita toata aprecierea. Iertati-ma, vorbesc de pe pozitia unui om care nu a facut nimic pentru aceasta biserica, dar pentru care biserica a facut nespus de mult, pot sa spun totul – daca rostul nostru pe pamint este mintuirea sufletului… de aceea spun ca aceasta biserica , aici in strainatate este o minune necesara.

Dar sa nu ne facem iluzii; nimic din toate acestea nu s-ar fi intimplat fara existenta si actiunea unui preot, caci biserica fara preot nu se poate. Si aceasta nu ni se cuvine; sacrificiul preotului Ion si al familiei lui este un dar pe care trebuie sa-l apreciem. Un om care a lasat in Romania acum 20 de ani familie, prieteni, pozitie sociala, o situatie, si la 40 de ani a luat viata de la zero in Australia: 3 ani de munca fizica in fabrica, invatarea si aprofundarea limbii engleze spre un nivel academic, studiu continuu pentru recunoasterea diplomei de medic.  Subliniez aici doar aspectele cele mai evidente ale sacrificiului familiei preotului Ion, caci suferintele si problemele materiale specifice strainatatii au ramas ascunse in intimitate.

Si construirea bisericii tot de la zero a inceput, prin dorinta si vointa citorva romani, alaturi de preot. Pina la achizitionarea bisericii de lemn au existat mai multe faze intermediare si, deoarece nu am fost martore lor, nu le pot prezenta relevant; dar pentru ele exista documente suficiente, care sa demonstreze truda care sta la baza acestei biserici. Exista o fotografie care mi-a atras atentia : sala de scoala in care s-a desfasurat la inceput slujba, si parintele Ion carind pe bicicleta intr-un geamantan obiectele de cult… sa nu uitam ca mersul pe bicicleta  pe dealurile din Brisbane nu este o activitate prea relaxanta.

Cu stradania comunitatii si cu autorul lui Dumnezeu, aceste imagini au ramas intr-o realitate trecuta. Dar ridicarea bisericii nu presupune numai stringerea unei sume de bani ci si munca fizica – de la care parintele Ion nu s-a dat la o parte, alaturi de cei citiva enoriasi; dar si stresul si lupta cu un sistem birocratic, stufos si costisitor, si nu de putine ori absurd : autorizatii, legislatie, inspectii, asigurari, facturi – probleme abstracte pentru noi enoriasii – parintele si-a batut capul.

De aceea cred ca biserica aceasta este insasi identitatea si sensul preotului Ion aici in strainatate. Toate acestea nu ni se cuvin. Am aflat cu perplexitate ca dupa 22 de ani de truda, dupa terminarea construirii bisericii ortodoxe romane din Brisbane i se cere preotului Ion demisia, in urma unor reclamatii primite la Episcopie. Acuza nu este insa de substanta, caci nu i se reproseaza preotului Ion nici integritatea morala, nici pregatirea teologica sau calitatea serviciului religios ( insusi parintele Episcop a apreciat autenticitatea si puritatea ritualului sfintei liturghii in cadrul unei vizite a sfintiei sale)

Pentru familia mea, parintele Ion a fost un sprijin fara de care nu am fi rezistat in strainatate, de aceea nu am destule cuvinte de multumire pentru parintele si intreaga comunitate. Cind am venit prima data la biserica, in iunie 2007, parintele ne-a daruit obiecte de cult esentiale in casa oricarui crestin: cruciulita, icoane, o carte de rugaciune; eram atunci niste copii crescuti in comunism, rizgiiati si aroganti. Ne-am intors la biserica abia dupa un an, si nadajduiesc ca definitiv – aceasta este minunea : necredinciosul sa devina credincios; si aceasta cred ca se datoreaza si blindetei si intelepciunii parintelui Ion. El ne-a incurajat sa aducem si copiii la biserica, pentru ca astfel sa se sadeasca si sa se continue in generatiile viitoare credinta stramoseasca. Parintele s-a preocupat si de o biblioteca, cu carti donate de credinciosi, carte religioasa dar si beletristica, facind din biserica si un focar de cultura romaneasca.

Eu nu pot sa am decit nesfirsite cuvinte de lauda si de multumire pentru preotul Ion, pentru familia dumnealui si pentru intreaga comunitate ortodoxa romana din Brisbane.

Roxana S., enoriasa a bisericii Sf. Dimitrie, Brisbane, Australia, 20 iunie 2010