"De Florii, eu cel dintîi,
I-am asternut în praf vesmîntul".

NAZARITEANUL de George Lesnea (1902 - 1979).

 Copilārirām amîndoi,
ne despārtea numai pîrîul.

Iisus trudea ca pentru doi,
trāgîng cu barda si gealāul.

Vāzutu-L-am pornind la drum,
cu vorba Lui de taine coaptā.
Schilozii se tîrau duium
si-i vindeca numai c-o soaptā.

Din gheara leprei m-a scāpat.
Simt mîna Lui si-acum pe frunte.
Sunt cel dintîi ce-a lācrāmat
atunci cînd predica pe munte.

Mi se urcase-un nod în gît
si trupul se lāsasa moale,
cînd Lazār mirosind urît,
porni din moarte sā se scoale.

De mii de ani nu uit de fel,
de noaptea cu tāceri profunde,
cînd mi s-a plîns cā numai El
sā-si plece capul n-are unde.

Tinutu-i-am de cāpātîi
asinul ce scurma pāmîntul.
Si de Florii, eu cel dintîi,
I-am asternut în praf vesmîntul.

Vāzutu-L-am de zbiri bātut,
cu oasele de cuie sparte.
Murind pe cruce L-am vāzut
si totusi stau mereu deoparte.

Îmi place goana dupa vînt,
mā dārui proastelor ispite.
Sunt frate cu acei ce sunt
precum mormintele spoite.

Bat blestematele poteci
si fārā sā cîstig o lume,
eu sufletul mi-l pierd pe veci
si nici nu stiu de ce anume.

Dar cind furtunā mi-i în gînd,
cînd bezna vrea sā mā doboare,
prin inimā-L aud umblînd,
asa cum a umblat pe mare.