LA  MORMÎNTUL MAICII DOMNULUI, GHETSIMANI, IERUSALIM

ADORMIREA

Cum cādea in sat amurgul peste-ograzi si peste sure
A iesit cu luna plina Heruvimul din pādure.
   S-au speriat copii cu vite si-au tipat de spaima lui...
   Linistit o luā pe coasta, pe sub plopii drumului.
Au fosnit ca de furtuna, fara vînt in frunza plopii,
Luna tremurā devale roate mari in iazul popii.
   S-a oprit la casa veche unde drumu-si face cruce
   Crestineste la raspîntie si-ntirzie pîn-se duce.
A batut in lemnul portii de stejar de doua ori:
Singura se trase poarta si primi pe calator.
   Cîinele urla o data lung, apoi drumul mîrîi -
   Heruvimul pentru-atîta însā pasul nu-si grabi.
Maica Domnului, ca-n vremuri, sta cu lucrul la fereastra.
O trezi in raza lunii, lin, aripa lui albastra.
   Strînse iia începutā, toate grijile le strînse,
   Strînse zilele trāite, cu sirag de lacrimi plînse.
La icoane ea aprinse cuvios o lumînare
Pînā-n temelii de suflet o cuprinse pacea mare.
   Se-nchina lui Sân Nicoara, lui Sân Ion, ei cel mai drag,
   Se gîndi la Fiu-n ceruri si la cîinele din prag.
Îsi udā ca întotdeauna toate glastrele de nalbā,
Se gāti ca pentru noapte cu camasa cea mai albā,
   Netezi cearsaful bine, sa nu facā nici o cutā
   Pînza inului curatā ca si viata ei trecutā,
Se culcā sfioasa-n patu-i strâmt, ca pe o nāsālie,
Si-adormi rugînd pe Domnul lînga Fiul ei sa fie. ( Ion Pilat, Povestea Maicii Domnului, 8 Aug. 1925)

 

MAICA DOMNULUI SA OCROTEASCA PE TOTI CEI CE-I POARTA NUMELE !