MOTIVATIA RATIONALA SI CEA SENTIMENTALA.

1.  In gindirea greaca antica, filosofia practica avea in centru  virtutea, adecvarea dintre esenta unui lucru si scopul actiunii indeplinite de acel lucru. Definirea naturii virtutii presupunea referirea la conceptele de actiune si scop. Problema virtutii umane este corelata cu raspunsul dat la intrebarile : a) care este actiunea specifica naturii umane?; b) care este scopul actiunii ce exprima esenta umana ?

Aristotel (384 - 322 inainte de Hristos) considera omul drept o fiinta rationala, a carui viata este condusa de ratiunea practica indreptata spre atingerea binelui ultim = fericirea : "pe ea o dorim totdeauna pentru sine si niciodata pentru altceva; pe cind onoarea, placerea, inteligenta si orice virtute le dorim atit pentru sine, cit si de dragul fericirii, pe care credem ca prin intermediul lor am putea-o atinge" ("Etica nicomahica"). Viata fericita este cea conforma cu virtutea, respectiv o viata "ce presupune eforturi serioase si nu una petrecuta in joc", o viata  dedicata efortului de a indeplini un anumit obiectiv.

2. Pentru Immanuel Kant (1724 - 1804), fundamentul moralitatii il constituie libertatea si autonomia vointei (calitatea vointei de a fi lege pentru ea insasi). El inlocuieste conceptul de fericire cu cel de datorie. Exista doua tipuri de actiuni: cele motivate rational si cele motivate sentimental.

A actiona rational inseamna a actiona din datorie, adica din principiu, independent de avantajele pe care actiunea mea mi le poate aduce. Numai actiunile realizate sub imperiul datoriei au un caracter moral. Spre deosebire de sentiment, datoria nu este supusa nici unei variatii, nici unei intimplari: omul care are ca motivatie a actiunilor sale datoria, va fi moral indiferent de beneficiile personale ale faptelor sale = SAMARINEANUL.

Actiunea motivata pe sentiment are o doza de contingent (de intimplaere) in sensul ca individul savirseste binele numai atunci cind acest lucru ii confera un avantaj sau atunci cind el se mindreste cu fapta sa = SLUJITORII TEMPLULUI.

Imperativul moral universal kantian este: " actioneaza astfel ca sa folosesti umanitatea atit in persoana ta, cit si in persoana oricui altuia, totdeauna  ca scop si niciodata numai ca mijloc" ("Bazele metafizicii moravurilor"). (Adrian Tiglea, Memorator de Filosofie, Bucuresti, 2011).