Monofizismul (o singura fire) sau erezia eutihiana, isi are numele de la un batrin arhimandrit Eutihie din Constantinopol.
Eutihie afirma ca Domnul Hristos a avut o singura fire, cea dumnezeiasca, care a absorbit pe cea omeneasca. Aceasta erezie nimicea intreaga opera de rascumparare a omului, pentruca numai Fiul lui Dumnezeu devenit om real, consubstantial cu noi oamenii, putea duce neamul omenesc la mintuire.
La curtea imperiala, Eutihie avea ca sprijinitor pe fiul sau, eunucul Hrisafie.
SINODUL TALHARESC DE LA EFES. Imparatul Teodosie al II-lea a hotarit ca intreaga chestiune sa fie discutata intr-un sinod ecumenic convocat pentru luna august 449 la Efes. Eunucul Hrisafie a facut totul spre a fi opriti sa vina la sinod adversarii lui Eutihie; a primit pe patriarhul Flavian al Constantinopolului si pe delegatii papei Leon cel Mare; presedentia sinodului a fost incredintata patriarhului Dioscur al Alexandriei, barbat cu caracter despotic si violent, caruia Hrisafie ii dadu si o puternica garda de soldati. Dioscur insusi aduse la sinod o ceata de calugari si parabolani (ingrijitori de bolnavi), inarmati cu ciomege, aranjind lucrarile ca delegatii papei sa nu poata lua cuvintul. Ceilalti episcopi nu puteau face nici o obiectie de teama soldatilor. S-a aprobat erezia lui Eutihie, adica monofizitismul. Patriarhul Flavian a fost depus din scaun, iar dupa 3 zile, fiind grav brutalizat in timpul dezbaterilor de arhimandritul Barsauma, a incetat din viata.
In iulie 450, imparatul Teodosie al II-lea a murit, iar Pulcheria, sora lui s-a casatorit cu generalul Marcian. Atotputernicul eunuc Hrisafie a fost destituit si inlaturat de la curtea imperiala. Noua pereche imperiala a convocat un nou sinod ecumenic care sa spele rusinea 'sinodului talharesc' de la Efes din 449
SINODUL 4 ECUMENIC DE LA CALCEDON DIN 451. Acest sinod s-a tinut in biserica Sf. Eufimia din Calcedon (azi Kadi-Koy). Marturisirea de credinta a fost: "Urmind Sfintilor Parinti, noi marturisim cu totii pe Unul si acelasi Fiu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, desavirsit in dumnezeire si desavirsit in omenitate, Dumnezeu adevarat si om adevarat, avind suflet rational si trup, deofiinta cu Tatal, dupa dumnezeire, si deofiinta cu noi, dupa omenitate, fiind intru toate asemenea noua, in afara de pacat". (Istoria Bisericeasca Universala, Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu, Bucuresti,2004, p.156).