LA PASTI, de George Cosbuc.

Prin pomi e ciripit si cint,/ Vazduhu-i plin de-un rosu soare,/ Si salciile-n alba floare- / E pace-n cer si pe pamint./  Rasuflul cald al primaverii/  Adus-a zilele-nvierii.

Si cit e de frumos in sat!/ Crestinii vin tacuti din vale/ Si doi de se-ntilnesc in cale/ Isi zic: "Hristos a inviat!"/ Si ride-atita sarbatoare/ Din chipul lor cel ars de soare.

Si-un vint de-abia clatinitor/ Sopteste din vazduh cuvinte:/ E glasul celor din morminte,/ E zgomotul zburarii lor!/ Si pomii fruntile-si scoboara/ Ca Duhul Sfint prin aer zboara.

E liniste. Si din altar/ Cintarea-n stihuri repetate/ Departe pina-n vai strabate-/ Si clopotele cinta rar:/ Ah Doamne! Sa le- auzi din vale/ cum rid a drag si pling a jale!

Biserica, pe deal mai sus,/ E plina astazi de lumina,/ Ca-ntreaga lume este plina/ De-acelasi gind, din cer adus:/ In fapta noastra ni e soarta/  Si viata este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetisor/  Neveste tinere si fete,/ Batrini cu iarna vietii-n plete;/ Si-ncet, in urma tuturor,/vezi sovaind cite-o batrina/ Cu micul ei nepot de mina.

Ah, iar in minte mi-ai venit/ Tu mama micilor copile!/ Eu stiu ca si-n aceste zile/ Tu plingi pe-al tau copil dorit!/ La zimbet cerul azi ne cheama-/ Sunt Pastile! Nu plinge, mama!