Published on 14 January 2023
Hits: 1549
Duminica celor 10 leproși – Durerea respingerii sociale (Luca 17).
„Poți vedea boala ca o distrugere mecanică a celulelor corpului sau o poți vedea într-un sens mai larg ca o stare de boală care implică trupul, mintea și sufletul.
Cu excepția stadiilor inițiale, bolnavul de lepră nu simte durere fizică. După ce bacilii de lepră distrug celulele nervoase, pacienții, care nu mai sunt atenți la pericol, își pot deteriora propriul corp, cum ar fi mersul toată ziua pe un șurub de metal ascuțit sau zgâriind un ochi infectat până la pierderea vederii; dar fără durere fizică.
Totuși, bolnavii de lepră suferă cu siguranță - toată durerea pe care o simt vine din afară, durerea respingerii, impusă lor de comunitatea din jur.
Dr. Brand a povestit că, în cursul examinării unui om bolnav din India, i-a pus mâna pe umăr.
Spre surprinderea lui, bărbatul a început să tremure cu suspine înfundate.
- Am spus ceva greșit?
- Nu, doctore, spuse traducătorul. Plânge pentru că i-ai pus mâna pe umăr. Până a venit aici, nimeni nu l-a atins de mulți ani!” (Philip Yancey)
The pain of rejection (Luke 17).
"You can view disease as a mechanical breakdown of body cells, or you can view it in a broader sense as a state of dis-ease involving body, mind and soul.
Except in very stages, the leprosy patient does not feel physical pain. After leprosy bacilli deaden nerve cells, patients, no longer alert to danger, proceede to damage their own body, like walking all day on a sharp metal screw or scratching an infected eye till loss of vision; but at no point does the leprosy patien hurt.
Though they not hurt, leprosy patients surely suffer, all the pain they feel comes from outside, the pain of rejection, imposed on them by surrounding community.
Dr. Brand told that in the course of the examination of a sick man in India, he laid his hand on his shoulder.
To his surprise, the man began to shake with muffled sobs.
- Have I said something wrong?
- No, doctor, the translaor said. He is crying because you put your hand around his shoulder. Until he came here, no one had touched him for many years!" (Philip Yancey)
