Āsta e crestinismul, bāiete!
Rāsfātāturā bucuresteanā ce esti, fecior de bani gata, becher tomnatic, ovreias frantuzit, crestin, nu cumva proaspāt cocolosit în credintā de fricā si din nevoia de cuib, de bîrlog, de adāpost, desteaptā-te si priveste unde te-ai bāgat: la umbra crucii, a unei unelte de torturā de pe care suroieste sîngele, pe care stā unul cāruia i se destramā bojocii, māruntaiele, rārunchii si nu e numai chinuit si omorît, cu încetul, ci si batjocorit, mai ales batjocorit - si mai ales omorît, ca vita jertfitā, ca ucisul ciopîrtit cu satîrul de un oarecare spintecātor. Mate sfîrtecate, nādusealā, sînge, batjocurā, cuie. Āsta e crestinismul, bāiete. Nu clopotele bisericii din Pantelimon în zile de Duminicā si sārbātori, nu bradul de Crāciun... ci asta: crucea adevāratā, enormā, puturoasā, indiferentā; mînjiturā, scîrbā... (Nicolae Steinhardt).