Published on 16 April 2022
Hits: 2450
O, Ierusalime, Ierusalime,
Tu, care omori pe prooroci și ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine, de câte ori mi-am dorit să-ți adun copiii împreună,
precum găina își adună puii sub aripi, dar nu ai vrut (Matei 23:37)
"Simt în acel spasm al durerii emoționale ceva asemănător cu ceea ce simte un părinte când un fiu sau o fiică rătăcește, etalând libertatea, respingând tot ceea ce a fost crescut să creadă.
Sau durerea unui bărbat sau a unei femei care tocmai a aflat că un soț a plecat - durerea unui iubit părăsit.
Este o durere neputincioasă, zdrobitoare a inutilității și mă simt uluit să realizez că însuși Fiul lui Dumnezeu a emis un strigăt de neputință în fața libertății umane.
Niciodată Dumnezeu, cu toată puterea Lui, nu poate forța o ființă umană să iubească...” (Philip Yancey)
O, Jerusalem, Jerusalem,
you who kill the prophets and stone those sent to you,
how often I have longed to gather your children together,
as a hen gathers her chicks under her wings,
but you were not willing (Mat 23:37)
"I sense in that spasm of emotional pain something akin to what a parent feels when a son or daughter goes astray, flaunting freedom, rejecting everything he or she was brought up to believe.
Or the pain of a man or woman who just learned a spouse left - the pain of a jilted lover.
It is a helpless, crushing pain of futility, and it staggers me to realised that the Son of God himself emitted a cry of helplessness in the face of human freedom.
Not ever God, with all His power, can force a human being to love..." (Philip Yancey)