La 1857, pe cind se fierbea Unirea la Iasi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogalniceanu si altii, au gasit cu cale sa cheme la Adunare si citiva tarani fruntasi, cite unul din fiecare judet, spre a lua si ei parte la facerea acestui maret si nobil act national… Se zice ca i-ar fi dat pe seama unuia dintre boieri sa le tie cuvint, ca sa-i faca a intelege scopul chemarii lor la Iasi. [ Boierul incerca sa arate prin vorbe insemnatatea Unirii Moldovei cu Valahia. Explicatiile sint acceptate de grupul de tarani, cu exceptia lui Mos Ion Roata, care se arata nedumerit. De aceea, boierul recurge la o demonstratie practica.

Dumnezeu sa ma ierte, mos Ioane, dar dumneata, cum vad, esti cam greu de cap; ia haidem in gradina, sa va fac a intelege si mai bine. Mos Ioane, vezi colo, in ograda la mine, bolovanul cel mare? Ia fa bine si ada-l aici, linga mine, zise boierul, care sedea acum pe jilt in mijlocul taranilor. – S-avem iertare, cucoane, n-om putea, ca doar acolo-i greutate, nu saga. Mos oata se duce si vrea sa ridice bolovanul, dar nu poate.  – Ia du-te si dumneata, mos Vasile, si dumneata, bade Ilie, si dumneata, bade Pandelachi. In sfirsit, se duc ei vreo 3-4 tarani, urnesc bolovanul din loc, il ridica pe umere si-l aduc linga boier. – Ei, oameni buni, vedeti? s-a dus mos Ion si n-a putut face treaba singur; dar cind v-ati mai dus citiva intr-ajutor, treaba s-a facut cu mare usurinta, greutatea n-a mai fost aceeasi… Asa-i si cu Unirea, oameni buni.  – Ba eu, unul, sa iertati dumneavoastra, cucoane, inca tot n-am inteles… Sa nu va fie cu suparare, dar de la vorba pina la fapta este mare deosebire. Dumneavoastra, ca fiecare boier, numai ne-ati poruncit sa aducem bolovanul, dar n-ati pus umarul impreuna cu noi la dus, cum ne-ati spus dinioarea, ca de-acum toti sa ieie parte la sarcini: de la vladica pina la opinca… La aceste vorbe, taranii ceilalti au inceput a stringe din umere, a se uita lung unul la altul si a zice: – Ia, poate ca si Roata a nostru sa aiba dreptate! ( Ion Creanga )

NOI – VISUL UNIRII, de Octavian Goga

La noi sunt codri verzi de brad,/ Si cimpuri de matase;/ La noi atitia fluturi sunt/ Si-atita jale-n casa. / Privighetori din alte tari/ Vin doina sa ne-asculte;/ La noi sunt cintece si flori / Si lacrimi multe, multe.

Pe bolta, sus, e mai aprins/ La noi, batrinul soare,/ De cind pe plaiurile noastre / Nu pentru noi rasare…/La noi de jale povestesc/ A codrilor desisuri / Si jale duce Murasul,/ Si duc tustrele Crisuri.

Avem un vis neimplinit,/ Copil al suferintii,/ De jalea lui ne-au raposat/ Si mosii si parintii