"Si intrînd îngerul la ea, a zis: Bucurā-te, ceea ce esti plinā de dar, Domnul este cu tine" (Luca 1:28).
Îngerii convertesc abisul dintre Dumnezeu si om într-un spatiu al comunicārii.
Ei dau consistentā si viatā acestui spatiu, transmitînd omului semnele lui Dumnezeu si lui Dumnezeu rugāciunile omului.
Cuvîntul grecesc angelos, ca si cel ebraic malakh, ca si cel arab malak sau persan fereshteh înseamnā 'mesager'.
Înainte de a se defini prin esenta sa, îngerul se defineste prin functia sa - iar functia îngerului e tocmai aceea de a acoperi neîncetat, printr-o dublā miscare, intervalul pāmînt si cer.
E viziunea vechi-testamentarā a scārii lui Iacob (Geneza 28:12) : "Si a visat cā parcā era o scarā sprijinitā pe pāmînt, iar cu vîrful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau si se pogorau pe ea".
"Traficul" acesta intens pe care îngerii - ca fiinte intermediare - îl întretin între centrul demiurgic al lumii si sferele concentrice ale universului creat e de naturā sa spulbere confruntarea staticā a extremelor, asigurînd, pe de o parte, posibilitatea ascensiunii unitive a omului cātre Dumnezeu si, pe de alta, posibilitatea coborîrii lui Dumnezeu - prin revelatie - cātre om.
Solutia Întrupārii, a Dumnezeului devenit om nu e decît varianta eroicā, exceptionalā a aceleiasi "proceduri".
Luînd - în Iisus Christos - chip omenesc, Dumnezeu anuleazā depārtarea dintre El si creatura Sa printr-o decizie masivā, irepetabilā, pe māsura gravitātii pācatului omenesc.
Dar "viata cotidianā" a îngerilor - urcusul si coborîsul lor pe scara lui Iacob - e un fel de a anticipa evenimentul Întrupārii, un fel de a-l pregāti si de a-l mentine, în mod constant, "în act". (Andrei Plesu, Limba pāsārilor).