Sāmînta si evolutia ei.

Sāmînta ajunge sā se confunde cu 'cei ce' reactioneazā diferentiat la impactul cu ea.

Dupā ce a trecut din traista semānātorului în brazdā, sāmînta nu-si mai pāstreazā 'puritatea chimicā', nu mai are o traiectorie autonomā, ci se contamineazā de catitatea sau lipsa de calitate a pāmîntului însāmîntat.
De aceea, pentru sāmîntā, însāmîntarea e o dramā, o pātimire, o jertfā, care culmineazā, cel putin într-o primā etapā, cu moartea (Ioan 12:24), iar pentru cel care o primeste, însāmîntarea e o probā a responsabilitātii proprii.
Primitorul opac sau superficial provoacā irosirea semintei, compromite firescul dezvoltārii ei, si participa, astfel, la martirajul Cuvîntului, la māsluirea  si desfigurarea lui.
Cuvîntul acceptā, asadar, sā împārtāseascā limitele 'partenerului' sāu:
- se  lasā devorat de pāsāri demonice,
- se lasā vestejit , asfixiat de griji si înselāciuni lumesti.
Înainte de a gāsi, într-un tîrziu, deschiderea ospitalierā a 'pāmîntului bun', El, creatorul vāzutelor si nevāzutelor, se vede confruntat cu experienta sterilitātii (Andrei Plesu, Parabolele lui Iisus).