Tabor, de Ioan Alexandru

Schimbatu-s-a la fatā pe muntele Tabor în  mijlocul verii.
Începurā sā ardā nerābdātoare pe trupul Sāu giulgiurile -nvierii.
Atît de frumos peste slava tuturor muntilor
Centrul dumnezeirii întors în carnea pāmîntului blestematā.
Moise si Ilie rāpitii pe carele de foc în tenebrele de luminā
Lasā Horeburi ceresti pentru stearsa colinā.
Ei de care lumea-ntreagā nu era vrednicā sā le dezlege sandaua
Fericiti sā vadā slava de I-au fost în umbrā catapetesmei perdeaua.
Cosmosul devenit prea strîmt staturii lor îi lepādarā vesmîntul
Aici bānuirā cā tinta cālātoriei lor, transfigurat pāmîntul.
Unul din fruntea idolatrilor, altul a esuatilor în pustietatea necredintei
Vād chip de rob luînd tārîmul fāgāduintei.

"Puritatea absolutā, absolutā, da, o admitem.
Dar virtutea (care-i înfrînare, deci presupune dorinta pācātoasā) ne indispune.
Si totusi G.B.Shaw recunoaste cā virtutea, fiind obtinutā prin luptā, e superioarā.
Lui Dostoevski i se datoreazā o viziune ce pare definitiv explicativā:
am fost în paradis, în lumea inocentei;
am cāzut, ne-a murdārit pācatul;
prin mîntuire iesim din mocirlā si ne îndreptām iar spre inocentā;
de data asta însā va fi o inocentā meritorie cāci va pāstra, îngrozitā, amintirea rāului,
si va fi afirmarea constientā a binelui,
o trāire nu o simplā stare.
Asa se întelege de ce omul va fi socotit deasupra îngerilor!" ( Nicolae Steinhardt).