Pilda fiului risipitor este povestea vieții fiecăruia dintre noi.

Absolut toți avem momente în viață în care ascultăm de glasul sirenelor, ademenitoare spre plăceri,
mai mult decât de glasul conști­inței noastre, care ne avertizează asupra pericolului lor;
avem momente în care, conștient sau involuntar, alegem să gustăm din „otrava” păcatului, mascată sub forma plăcerilor;
clipe în care ne îndepărtăm și ne lepădăm de ceea ce cunoaștem deja, căutând călătoria și aventura, chiar dacă acestea vor duce la naufragiu.
Ne îndepărtăm de familia de prove­niență, ne lepădăm credințele, convingerile și crezurile personale, înlocuindu-le cu altele noi, dar nu totdeauna mai bune, doar din dorința schimbării.

 

 

 

Scara de urgentā

Vrei sā strigi si nu poti,
dacā deschizi gura, iese zgomotul orasului.

Vrei sā iubesti si nu poti,
din sufletul tāu rāzbate gîfîitul  obscen al multimii.

Vrei sā gîndesti si nu poti,
în creierul tāu e un munte de televizoare si coji de seminte.

Vrei sā trāiesti si nu poti,
inima ta zapeazā frenetic pe canalele mortii...

Oriunde ai apuca, te asteaptā o echipā de la stiri
ca sā donezi o picāturā de sînge istoriei...

Ai obosit sā mai cauti viata
în aceastā groapā comunā globalā unde degerā suflete
si oamenii se încālzesc trāind ce se dā la televizor drept viatā...

Totul este desert si miroase greu,
cu exceptia trupurilor de sfinti;
dar ce legāturā ar putea fi între tine si ei, te întrebi,
în timp ce, urmārind o lacrimā, cobori în inima ta,
dincolo de oras,
dincolo de lume,
dincolo de iad,
dînd la o parte gîndurile, ca pe niste usi,
închipuirile ca pe niste perdele...

Fārā sā privesti în urmā,
Cobori scara de urgentā a sufletului,
si parcā duhoarea e tot mai departe,
mireasma sfintilor mult mai puternicā...

Deodatā calci în gol si cazi dincolo de tine
si te zdrobesti fericit, risipindu-te
în Trupul unei iubiri fārā margini...(Marius Iordāchioaia).