Murals (2008) by PHANTAST - Graffiti - Cultural Music & Art Association inc. - 98 Milne St. Benleigh

Screen Shot 2019-01-26 at 9.25.45 pm

OMENIA (Legea moralā fireascā - Romani 2:14), si apoi  TEOLOGIA

 

"Din pricina voastrā este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri", dupā cum este scris.

v. 14 Cînd Neamurile, mācar cā n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îsi sunt singuri lege;

15. si ei dovedesc cā lucrarea Legii este scrisā în inimile lor; fiindcā despre lucrarea aceasta mārturiseste cugetul lor si gîndurile lor, care sau se învinovātesc sau se dezvinovātesc între ele.

16. Si faptul acesta se va vedea în ziua cînd, dupā Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

17. Tu, care te numesti iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tāu,

18. care cunosti voia Lui, care stii sā faci deosebire între lucruri, pentru cā esti învātat de Lege;

19. tu, care te māgulesti ca esti cālāuzā orbilor, luminā celor ce sunt în întuneric,

20. povātuitorul celor fārā minte, învātātorul celor nestiutori, pentru cā în Lege ai dreptarul cunostintei depline si al adevārului; -

21. tu deci, care înveti pe altii, pe tine însuti nu te înveti? Tu, care propovāduiesti: "Sā nu furi", furi?

22. Tu care zici: "Sā nu preacurvesti", preacurvesti? Tu, cāruia ti-e scarbā de idoli, le jefuiesti templele?

23. Tu, care te fālesti cu Legea, necinstesti pe Dumnezeu prin cālcarea acestei Legi?

24. Cāci "din pricina voastrā este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri", dupā cum este scris (Romani cap2).

EI SUNT AICI.

Ei sunt aici, amabili, civilizati,
în uniforme impecabile,
ca sā ne apere:
- de durerea de a ne ridica si umbla pe propriile picioare;
- de a ne îndrepta spinarea gîrbovitā si mîinile uscate;
- de a ne deschide ochii, urechile si inimile pentru Adevār,
- si mai ales sā ne fereascā prin orice mijloace  de durerile Învierii din morti...

Ei sunt aici ca sā ne vaccineze împotriva Vietii,
sā ne protejeze de nebunia iubirii,
sā ne salveze de suferintele luciditātii,
sā ne coase circumvolutiunile ca pe niste rāni deschise ale mintii...

Ei sunt aici în sirul interminabil de birouri ce ne administreazā visele,
în zidul de monitoare care ne apārā de realitate,
în centura de sateliti ce ne pāzeste de propriile gînduri...

Ei sunt aici, afabili si neobositi
sā ne asigure un confort desāvîrsit
racordîndu-ne si remobilîndu-ne neîncetat sufletele
golindu-le de toate lucrurile vechi,
de icoane, fotografii de familie si cārti,
de tot ce ne-ar fi putut aminti cum arātam
pe vremea cînd eram oameni...(Marius Iordāchioaia).

Archived News

SFD Log In