COLIND, OAMENI SI FRUNZE.

A venit toamna si se poartā privirile pierdute;
A venit toamna si-n lumina ei sepie, depresivii par oameni normali;
A venit toamna ca un bal mascat al deznādejdii;
A venit toamna si toatā lumea inspirā din punga ei de aurolac,
dulcea convalescentā a melancoliei...
Radioul împrāstie la nesfîrsit umbra aceluiasi refrem peste inimile infrigurate:
e anotimpul poetilor si al sinucigasilor, toti oamenii circulā spre moarte.
Doar pe bulevardul Nichita, numai un copil al strāzii
tot sterge cu dosul mînecii sticla unei icoane de lacrimile toamnei
groase ca niste flegme si se uitā îndelung în ochii lui Hristos,
cāutînd un loc unde sufetul lui
sā nu devinā o frunzā uscatā... (Marius Iordāchioaia, Jurnal de tresāriri)

 

PASTORALA
Chenoza este Dumnezeu replāmādit om (A devine a).

 Epifania devine un caz al teoriei comunicatiilor (capitol al informaticii) si constatām cā rezolvarea dificultātii (întruparea) e mai putin stranie si paradoxalā decît s-ar zice.
Pentru a stabili o legaturā cît mai neviciatā de factori tulburātori si agenti deformanti externi între A si a, A devine, se face a.
Solutia aceasta directā, 'economicā' si rapidā de nu si intempestivā si, în orice caz, riscantā:
totul depindea de consimtamîntul Fecioarei: A in clipa Bunei vestiri este (f)a  si mai are un nume: ea se defineste si dragoste.
Într-atita a iubit Dumnezeu pe om încît pentru a i se desecoperi cît mai nereticent si mai inteligibil S-a identificat cu el, a luat însāsi firea lui,
S-a supus unei intrafigurāri: S-a replamādit om.
Chenoza este solutia cea mai simplā, poate, cea mai sigurā, deoarece este cea mai completā si mai angajantā, dar nu rāmîne mai putin ingenioasā si cutremurātoare.
Pentru ca sā fie absolut convins de sinceritatea, seriozitatea, totalitatea si ireversibilitatea solutiei divine, era necesar ca identitatea lui A cu a sā nu îngāduie omului nici cea mai infimā dozā de suspiciune, de joc, de trucaj sau si de mentinere a unei discontinuitāti, a unei posibile linii de repliere, de retragere.
Hristos se pleacā si-si asumā cele douā situatii mai specifice si mai fidele conditiei de om (este ceea ce monofizitii nu au sesizat).
Nāscîndu-se din femeie si murind în grele chinuri, înseamnā cā smerenia si suferinta au fost preferate oricāror alte procedee deoarece sunt cele care nu însealā, care nu pot însela, care nu permit îndoieli, care certificā identitatea si sugrumā în fasā orice bānuialā.
Secretul epifaniei hristice ( unde sîngele e pretul, unde plata se dovedeste cu un zapis ce nu poate fi māsluit ori eludat) este desigur chenoza – secretul tehnic.
Dar taina lucrārii – secretul emotional – tine de alt domeniu; de al duhului si inefabilului: e dragostea.
Numai dragostea poate explica, fundamenta si justifica drumul ales de epifania hristicā:
nu Mā apropiu de om,
nu-l ascult cu atentie, cu bunavointā, cu solicitudine,
nu Mā asemān lui, nu iau aparentā de om,
ci Mā fac om.
Devin rob si Eu. Mā ferec în lanturi si Eu.
Îl vindec pe lepros prin atingere. Mā substitui.
(Nicolae Steinhardt, Dāruind vei dobindi)