GLOSSA, Mihai Eminescu

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si nouā toate;
Ce e rāu si ce e bine
Tu te-ntreabā si socoate;
Nu spera si nu ai teamā,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnā, de te cheamā,
Tu rāmâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
In auz ne sunā multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sā le asculte?...
Tu asazā-te deoparte,
Regāsindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbā
Recea cumpāna-a gândirii
Inspre clipa ce se schimbā
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si nouā toate.

Privitor ca la téatru
Tu în lume sā te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se ceartā,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor artā
Ce e rāu si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei douā fete,
Vede-n capāt începutul
Cine stie sā le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sā fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zādārnicie
Te întreabā si socoate.

Cāci acelorasi mijloace
Se supun câte existā,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i veselā si tristā;
Alte māsti, aceeasi piesā,
Alte guri, aceeasi gamā,
Amāgit atât de-adese
Nu spera si nu ai teamā.

Nu spera când vezi miseii
La izbândā fācând punte,
Te-or întrece nātārāii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamā n-ai, cāta-vor iarāsi
Intre dânsii sā se plece,
Nu te prinde lor tovarās:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenā,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sā schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alāturi te strecoarā,
Nu bāga nici chiar de seamā,
Din cārarea ta afarā
De te-ndeamnā, de te cheamā.

De te-ating, sā feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gurā;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacā stii a lor māsurā;
Zicā toti ce vor sā zicā,
Treacā-n lume cine-o trece;
Ca sā nu-ndrāgesti nimica,
Tu rāmâi la toate rece.

Tu rāmâi la toate rece,
De te-ndeamnā, de te cheamā:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teamā;
Te întreaba si socoate
Ce e rāu si ce e bine;
Toate-s vechi si nouā toate:
Vreme trece, vreme vine.

(1883, decembrie)