CULTURA FĀRĀ MORALĀ SI RELIGIE CADE LA NIVEL DE CIVILIZATIE!
1934 Manole (Emanuel Neuman) despre libertate şi morală:
Societatea e în stare să se opună unei măsuri tiranice sau imorale numai cînd e ea însăşi foarte morală.
Cu atît mai mult o democraţie: ea nu se poate lipsi de morală - şi nici de regalitate. Cu cît se merge mai departe cu dreptul de vot, cu atît democraţii ar trebui să se sprijine pe cele mai rigide principii morale. (Da parcă n-a spus-o Montesquieu! La el cuvintele sunt: republică şi virtute.)
Sufragiul e acum absolut: dacă deţinătorii lui nu sunt înfrînaţi de morală, vor putea face orice vor, vor putea proclama cele mai imorale măsuri pe cale de lege.
Democraţii nu-şi dau seama ce fac atunci cînd, în numele libertăţii scrisului, cer drepturi depline pentru autorii imorali şi afirmă inexistenţa pornografiei.
Pentru a putea fi liberală se cere ca societatea să fie întîi supusă moralei.
Cine nu vrea să înţeleagă această necesitate şi nici nu-i convine să o recunoască deschis, recurge la un subterfugiu şi afirmă - auzi, mă - că societatea are nevoie de „cultură adevărată şi adîncă?" E o formulă care cîntăreşte o mie de tone de greoaie ce e, iar înăuntru e goală.
Trebuie să ai curajul de a spune lucrurilor pe nume: nu ajunge cultura, mai e nevoie de morală.
Ăsta-i cuvîntul pe care-1 evită cu toţii şi de care se tem: morala.
Cultura singură nu ajunge: poţi să fii instruit şi totuşi brutal, simplist, nătîng şi elementar.
Ceea ce cred democraţii că ajunge: aşa-zisul sentiment democratic e fireşte şi mai puţin suficient. Sentimentul democratic nu-i decît o părere politică, vine şi se duce, o iei şi o laşi după împrejurări şi potrivit cu interesele tale. Dar morala e temelia culturii şi vieţii politice a societăţii.
Cultură 'adevărată', 'adîncă', ştiinţă 'înaintată', spirit democratic 'puternic' sau 'înalt': vorbe goale, mă. Cîtă vreme ţine de ele, libertatea dansează pe o sîrmă subţire, e o ladă cu indicaţia „atenţie! fragil"' încăpută pe mîini de hamal ameţit. O consolidează morala, numai ea.
Ascultă, morala e izvorul libertăţii, morala e condiţia libertăţii, morala e pavăza libertăţii.
1935, Manole despre morală şi libertate.
Fundamentul drepturilor naturale e în educaţia pe care o primesc oamenii, în mentalitatea lor: ţine de ceea ce cred, de faptul că au sau nu o credinţă în vreo regulă, de părerea pe care şi-o fac - în sensul cel maisimplu - despre cinste şi corectitudine.
Nu e nevoie să ştie multe lucruri, e neapărată nevoie să fie convinşi de valoarea unui singur cuvînt, un adjectiv: cumsecade.
Teoreticienii democraţiei privesc prea sus: cred că distrugînd religia, morala, onoarea, proprietatea, respectul şi distincţia vor obţine totul.
Cînd eu le spun acestor atît de progresiste personaje că vor pierde totul, sunt luat în batjocură.
Ce legătură, spun personajele, poate să fie între viaţa de familie şi libertatea politică, între morală şi puterile Statului, între educaţie şi drepturi? Să ştii că greşesc rău de tot, dumnealor.
Dreptul e o disciplină autonomă, dar nu poate funcţiona decît într-o societate morală.
Prevost-Paradol şi Victor de Broglie credeau că dînd massei sufragiul universal o satisfaci, o împiedici de a mai cere altceva pentru că — ziceau ei - ce altceva ar mai putea cere? Nu puteau bănui că în curînd massa va cere mai mult, va întrebuinţa drepturile ei politice în scop nepolitic, va cere unele reforme sociale, apoi Reforma socială, apoi revoluţii morale şi în sfirşit catastrofe mintale, totul.
Mă, poate că e întristător, dar aşa e: ne aşteptam să nimerim undeva departe, suntem readuşi pe cale circulară la instituţiile şi ideile cele mai de toate zilele. La familie, la educaţie, la cinste, la moralitate am ajuns!
Da, mă, aici e miezul.
Dacă spui că legile trebuie să fie conforme cu idealul de justiţie al grupului social, nu ajunge; grupul poate să aibă un fals ideal de justiţie.
Dacă spui că votul universal va rezolva totul, minţi; pentru că votul universal poate introduce sau aproba tirania. Dacă aştepţi ajutorul de la cultura ştiinţifică eşti naiv, ştiinţa nu se sinchiseşte de drepturile individuale.
Alta e baza drepturilor omeneşti fundamentale şi naturale: e imaginea înduioşătoare şi înălţătoare, sfîntă şi gravă a omului cumsecade.
Credinţa în coexistenţa libertăţii cu surparea principiilor e o glumă sau o inconştienţă. S-o creadă ăi din Sărindar. Libertatea e bun de preţ şi e rară: popoarele care din cînd în cînd, în cursul istoriei, se bucură de libertate au noroc.
Ştii parcă ce spune La Rochefoucauld: trebuie virtuţi mai mari şi tărie mai multă pentru a şti să duci o viaţă fericită decît pentru a îndura nenorocirea (Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii, 2006).
'HRISTOS A ÎNVIAT' si
"LA MULTI ANI!'