PSALM de Tudor Arghezi
Tare sunt singur, Doamne, si piezis!
Copac pribeag uitat in cîmpie,
Cu fruct amar si cu frunzis
Tepos si aspru-n îndarjire vie.
Tînjesc ca pasārea ciripitoare
Sā se opreascā-n drum,
Sā cînte~n mine si sā zboare
Prin umbra mea de fum.
Astept crîmpeie-n zbor de gingāsie,
Cîntece mici de vrābii si lāstun
Sā mi se dea si mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.
Nu am nectare roze de dulceatā,
Nici chiar aroma primei agurizi,
Si prins adînc între vecii si ceatā,
Nu-mi stau pe coajā moile omizi.
Nalt candelabru, straja de hotare,
Stelele vin si se aprind pe rînd
în ramurile-ntinse pe altare -
Si te slujesc; dar,
Doamne, pînā cînd?
De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Si de-a rodi metale doar, pātruns
De grelele porunci si~nvātāminte,
Poate cā, Doamne, mi-este de ajuns.
În rostul meu tu m-ai lāsat uitārii
Si mā muncesc din rādācini si sînger.
Trimite, Doamne, semnul depārtārii,
Din cînd în cînd, cîte un pui de înger,
Sā batā alb din aripā la lunā,
Sā-mi dea din nou povata ta mai bunā.