"Sā cautam mai întîi bunurile spirituale si ceresti, nu pe cele pamîntesti; si asa fiind luminati, vom putea dobîndi cele spirituale, si ne vom bucura si de cele materiale"

 

'Cind esti generos cu o altā persoanā, nu dai un dar ci plātesti o datorie.
Orice posesie materialā vine de la Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor.
Orice virtute spiritualā sau moralā îti vine din binecuvintarea cereascā. Deaceea tu esti dator cu toate lui Dumnezeu. Mai mult, Dumnezeu ti l-a dat pe unicul sāu fiu, ca sā-ti arate cum sā trāiesti, cum sā folosesti bunurile tale materiale, cum sā cresti in virtutile morale si spirituale.
Putem spune cā bunurile tale materiale si spirituale nu au valoare la Dumnezeu: El a creat universul pentru a exprima propria glorie.
Dar Fiul Sāu e un dar foarte costisitor, pentru cā Fiul a suferit si a murit pentru noi. Agonia Fiului pe cruce este māsura dragostei Lui pentru noi.
Aceasta e ratiunea pentru care noi trebuie sā luam darurile materiale si spirituale ca pretioase.
In fiecare zi noi trebuie sā multumim lui Dumnezeu pentru darurile pe care le revarsā peste noi.
Odatā ce spiritul de multumire ne patrunde, vedem generozitatea pe care ne-o aratā.
Cind ajutām unui om în nevoie, nu trebuie sā cadem sub ispita mîndriei.
Dimpotrivā, trebuie sā privim fapta noastrā ca un mic semn de apreciere pentru tot ce am primit, mai precis ca o platā a unei fractiuni a darurilor primite de la Dumnezeu'. (Sf Ioan Garā de Aur).

 

ATENTIE !

Dumnezeu, iertător, nu pedepseşte mereu păcatele şi greşelile noastre.
Diavolul, treaz, nu ne trece cu vederea nici o faptă bună. (De partea cealaltă a ecuaţiei, semnul valorilor se inversează.)

De aceea este atât de greu de făptuit binele, pentru că întâlneşti la tot pasul îndârjitele împotriviri şi iscusitele piedici ale celui viclean. Nietzsche spune „Suntem îndeosebi sancţionaţi pentru virtuţile noastre”.

De îndată ce ia hotărârea de a face binele, omul îşi asumă o răspundere imensă şi-şi bagă de bună voie capul în laţ.
Ce-i drept, binele fiind de esenţă divină, voitorii de bine dau dovadă ‒ e un punct asupra căruia trebuie să dăm dreptate diavolului ‒ de mare cutezanţă, şi chiar de trufie. Oricum, înainte de a te avânta în domeniul binelui este necesar a şti că treci pe teren minat. (...)

Răul poate să-l facă oricine, cât de nevolnic ar fi.
Binele însă e numai pentru sufletele tari şi firile călite.
Răul: lapte pentru copii; binele: carne pentru adulţi.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 162)