FIINTA SUPREMA A PREZENTEI ROMANESTI IN ISTORIE.

 ODIN SI POETUL ( fragment)

Ei cer sa cint... durerea mea adinca/ s-o lustruiesc in rime si-n cadente

Dulci ca lumina lunei primavara/ intr-o gradina din Italia.

Sa fac cu poezia mea cea dulce/ damele sa suspine, ce frumoase

Pot fi pentru oricine. Pentru mine/ nu. Si juni natingi cu tigarente-n gura,

Frizati, cu sticla-n ochi, cu cioc sub dinti,/ sa reciteze versuri de-ale mele

Spre-a coperi cu-espresia adinca/ unei simtiri adevarate - niste mofturi.

Mai bine-as smulge sufletul din mine/ as stoarce cu o mana cruda, rece

Tot focul sfant din el, ca in scinteie/ sa se risipe, pan' se va-njosi

Sa animeze pe deserti si rai... (1872, Postume)